Pe 21 iunie 2011 la Moscova au avut o nouă rundă informală de consultări cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean în formatul „5+2”. Participanţii au discutat despre posibilitatea reluării „Şedinţei permanente pentru probleme politice în cadrul procesului de negociere a soluţionării problemei transnistrene.” Din păcate, din cauza unor divergenţe de opinii serioase dintre Chişinău şi Tiraspol a fost imposibilă adoptarea unei decizii cu privire la relansarea oficială a negocierilor. Întrunirea de la Moscova a fost întreruptă după principiul „opririi ceasului”, pentru ca participanţii la lucrările acesteia să aibă posibilitatea să se consulte în capitale, după care va fi prelungită la Moscova în termeni prestabiliţi, se spune într-un comunicat emis de Serviciul de Presă al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse pe 22 iunie 2011.
Aşadar, reluarea negocierilor conflictului transnistrean în formatul „5+2” nu s-a produs. Speranţele autorităţilor de la Chişinău de a se apropia câtuşi de puţin de soluţionarea diferendului de pe Nistru nu au prins contur, Tiraspolul respingând propunerea Kremlinului de a semna orice document în baza căruia ar putea fi reluate negocierile oficiale. Motivul invocat de aşa-numitul minister al afacerilor externe de la Tiraspol a fost lipsa unui guvern funcţional la Chişinău, iar fără acesta partea transnistreană nu are cu cine negocia. Aparent imposibilitatea alegerii preşedintelui statului în Republica Moldova a fost un argument mai puternic pentru autorităţile separatiste chiar şi decât insistenţele Moscovei în favoarea reluării procesului de negociere.
Deşi motivul oficial al refuzului de a relua formatul de negociere a fost pus pe seama realităţilor politice de la Chişinău, este greu de crezut că acesta este singurul impediment pentru a continua demersul pentru soluţionarea corectă a diferendului, mai ales că au existat dezbateri anterioare acestei întruniri, care au indus opiniei publice ipoteza existenţei unui plan de federalizare a Republicii Moldova elaborat de către oficialităţi de la Moscova şi Berlin sub pretextul existenţei unui spaţiu de negociere oficial convenit prin Memorandumul de la Meseberg, semnat de către Angela Merkel şi Dmitrii Medvedev în iunie 2010. Atât presa, cât şi experţii au emis diferite scenarii reieşind şi din declaraţiile oficialilor de la Moscova, în speţă Serghei Lavrov, care la rândul său îl confirmase pe cel cu privire la statutul special care ar trebui să-i fie acordat Transnistriei în componenţa unei Republici Moldova federalizate. Ulterior, sub presiunea aceleiaşi opinii publice, ministrul rus de externe a ţinut să explice că Rusia se pronunţă pentru o soluţie care să respecte integritatea teritorială a Moldovei.
După scandalul de la recepţia organizată la Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău, când Yastrebciak fusese prezentat în calitate de ministru de externe al nerecunoscutei republici nistrene, autorităţile separatiste de la Tiraspol au declarat că atitudinea oficialităţilor moldovene a fost una incorectă şi imatură şi va pune sub semnul întrebării reuşita viitoarelor negocieri pentru reluarea oficială a formatului de negociere a conflictului. Impresia generală lăsată de acest incident neplăcut era următoarea: cineva avea nevoie de un pretext bun pentru a sabota soluţia care se contura pentru rezolvarea problemei şi asta din cauza penuriei de informaţii cu privire la conţinutul acesteia. Riscul era prea mare şi variabile necunoscute prea multe. Cine se temea mai mult de consecinţe? Experţii spuneau că cel mai puţin convenabilă soluţia era pentru integritatea teritorială a Moldovei, deci Chişinăul. Evenimentele din 21 iunie 2011 au demonstrat că nici Smirnov nu avea încredere în susţinătorul său: Kremlinul. De ce? Răspunsul vine din presa rusă, mai exact din publicaţia Kommersant.ru, care scria ieri, 22 iunie 2011, că Moscova îşi doreşte o schimbare de lider la Tiraspol: lui Smirnov i se oferă garanţii de securitate pentru el, familia sa şi afacerile sale în schimbul unei retrageri liniştite la pensie. Tiraspolul imediat a preluat ipoteza că Moscova nu mai este atât de „imparţială” precum era până acum şi susţine cauza Moldovei: principiul integrităţii teritoriale în baza hotarelor stabilite pe 01 ianuarie 1990, ceea ce este inadmisibil ca soluţie pentru regimul separatist.
Rusia Unită susţine candidatura actualului spiker Anatolii Kaminsky al Transnistriei, în campania electorală. Oficial cursa nu a început: ea va începe în toamnă. Atunci apare întrebarea: pentru ce se luptă Dmitrii Soin, principalul lider al opoziţiei? Pentru a-i crea democraţie dincolo de Nistru lui Kaminsky? Jocul lui Soin e prea înţepat, prea activ. Dar pentru ce, dacă oricum câştigă unsul Rusiei? Pentru cine această demonstraţie de luptă pentru crearea celui mai ideal separatism? Silogismul pare a fi prea simplu: Moscova realizează că Smirnov nu va pleca atât de uşor şi încearcă să-i joace la vigilenţă pe mai multe planuri, astfel încât derutat fiind să cadă singur în propria plasă „instituţională”. Şi dacă ruşii nu îl mai vor, sigur îl vor ajuta să se arunce.
Revenind la evenimentul de ieri, care a avut loc la Moscova, trebuie să menţionăm aici că partea rusă participantă la negocieri pregătise şi textele documentelor care trebuiau să fie semnate şi prin care s-ar fi consemnat reluarea oficială a negocierilor. Dezamăgirea pentru eşecul evenimentului organizat la Moscova este mai mare în presa rusă şi la Tiraspol, decât la Chişinău. De ce moldovenii nu dau dovadă de isterie? Probabil nu vor să mai fie trataţi ca fiind imaturii formatului de negociere şi să demonstreze că această criză politică internă nu este un impediment real pentru obstrucţionarea oricărui format de negocieri. Moldova funcţionează deja mai bine de doi ani fără şef de stat. Moldova vrea, pare şi trebuie să fie pregătită pentru reluarea formatului „5+2” care nu s-a întâmplat, dar liderii de la Kremlin şi Smirnov nu prea.
Şi dacă Smirnov va ceda presiunilor şi se va retrage din cursa electorală ce se va întâmpla? Aici răspunsul vine de la preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, care declară tot azi că există toate şansele ca formatul de negociere, cel oficial, să fie reluat cel mai probabil în septembrie 2011, adică cât mai aproape de alegerile pentru postul de preşedinte al nerecunoscutei republici nistrene. Eu ma întreb ce-o fi acest lucru: coincidenţă, paradox sau cineva ştie de ce trebuie să fie calm?
