Surpriză pentru fanii Fuego din stânga Prutului. Interpretul și actorul va intra în dialog cu chișinăuenii în cadrul proiectului „Întâlnirile TVR Moldova”. Evenimentul va avea loc pe 25 septembrie, ora 18:30, la Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”.
Întâlnirea cu artistul se va desfășura sub forma unui interviu – serată de creaţie. Admiratorii vor avea ocazia unică să-l redescopere pe Fuego într-un dialog direct, iar la final vor putea face poze cu îndrăgitul interpret, se menționează într-un comunicat al postului TVR Moldova.
Proiectul „Întâlnirile TVR Moldova” presupune o serie de evenimente culturale, în cadrul cărora personalitățile de referință ale culturii spațiului românesc vin în fața publicului de la Chișinău pentru a purta discuţii de suflet.
Printre invitații speciali ai proiectului au fost actrițele Maia Morgenstern și Stela Popescu, managerul de teatru Constantin Chiriac, interpretul și muzicianul Nicu Alifantis, interpreţii Dida Drăgan, Ştefan Bănică.
Organizatorii anunță că accesul la eveniment este gratuit, iar intrarea se face în baza unei programări prealabile la numerele de telefon (022) 20 28 90 sau 069 482 271.