* Se dedică studenţilor bucureşteni care la 19 iunie 2011 au demonstrat o poziţie civică demnă şi m-au făcut să întrezăresc printre genele care mi se închideau din cauza oboselii, frânturi din viitorul care sună bine.
Suntem studenţi la Bucureşti, în România. Ne vedem unii cu alţii „la coloane”, „la Motoare”, „în faţă la Inter”, şi, bineînţeles, „la Mc, la Unirea”. După câteva luni petrecute în acest oraş, ajungem să-l cunoaştem la fel de bine ca orice alt student venit din împrejurimi sau de mai departe, să-şi facă studiile în capitala ţării. Ajungem să considerăm, de exemplu, ordinea şi precizia cu care se desfăşoară procesul de studii în interiorul Bibliotecii Centrale Universitare, condiţiile foarte bune din sediul acesteia, drept parte din normalitatea noastră cotidiană. Blocajele din trafic nu ne mai surprind, iar de la o vreme am început chiar să le punem în valoare, transformându-le în ocazii de a citi cartea interesantă pe care o purtăm permanent în geantă. Ştim, ni s-a spus, am şi citit în cărţi că Bucureştiul îţi consumă energia ca un vampir, şi că dacă nu te adaptezi la ritmul lui, rămâi în urmă. Dar asta nu ne mai sperie. Am înţeles, mergând în weekend în alte oraşe din ţară, că ritmul alert şi vivace de viaţă şi activitate pe care ni-l imprimă capitala este un avantaj. Pentru că vedem, observăm, cât am avansat, realizăm că am devenit mai puternici, mai rezistenţi şi mai capabili de a face faţă provocărilor pe care viaţa ni le pune în faţă. Oricât de mult apreciem liniştea, aerul curat şi starea de calm pe care ne-o imprimă alte oraşe din ţară, o forţă interioară de nebănuit ne trage, după o zi-două, înapoi, spre sud. Coborâm atunci în oraşul care ne-a primit în felul lui, cu părţile lui bune şi rele, cu parcurile sale superbe dar şi cu cerşetorii săi pe alocuri nesinceri în cerşirea lor, cu Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Satului şi librăria „Cărtureşti”, dar, de asemenea, cu scări de blocuri mizerabile şi întunecoase. Am venit de la sute de kilometri distanţă, dar avem mândria noastră de studenţi bucureşteni, mândrie pe care o vedem perfect justificată. Indiferent de ceea ce ni s-a spus acasă despre locul acesta, noi ne-am format o opinie independentă bazându-ne pe propriile experienţe. Bune sau rele, acestea ne-au marcat în mod decisiv. Nu ne-a fost întotdeauna uşor. Am avut, fiecare dintre noi, dezamăgiri şi crize. Pe unii dintre ai noştri acestea din urmă i-au făcut să urască acest oraş pentru totdeauna. Să se întoarcă acasă fără să-şi atingă obiectivul (obiectivele) pentru care au venit aici.
Fiecare dintre noi şi-a construit un Bucureşti al său, pliat pe propria sa personalitate şi fel de a fi. Acest oraş ne permite să facem asta. Suntem în locul de unde pornesc toate drumurile româneşti. Mândri de locurile din care venim, recunoaştem Bucureştiului meritul de a ne fi adunat şi re-adunat.
O anumită parte a noastră se deosebeşte de alţi studenţi din Bucureşti, tineri de vârsta noastră printr-un anumit specific al provenienţei noastre geografice şi al accentului nostru. Venim din stânga Prutului, din partea răsăriteană a Moldovei, în cel mai mare oraş vorbitor de română fără să avem, mulţi dintre noi, şi cetăţenia statului român. Dar asta nu ne face să fim altfel. Pretindem să fim trataţi în mod egal cu românii din dreapta Prutului. Dacă, în virtutea cetăţeniei noastre moldoveneşti, nu putem obţine acest tratament, în măsura în care ni-l dorim, de la statul român, vrem să îl obţinem, năzuim să îl avem din partea celor ca noi, a celor cu care împărtăşim aceeaşi limbă, obiceiuri, tradiţii şi speranţe. Reacţionăm întotdeauna prompt când suntem întrebaţi cât e ora acum la Chişinău, sau când ni se vorbeşte despre Moldova ca despre un stat străin.
Promovăm apropierea dintre oamenii de pe cele două maluri ale Prutului, promovăm cultura noastră naţională şi… de ce nu? identitatea noastră dobândită, formată în timp, dar atât de dragă majorităţii dintre noi, cea de bucureşteni.
Cândva, vom părăsi acest oraş şi ne vom muta, poate, la alte latitudini ale spaţiului românesc sau mondial. Dar vom fi liberi oricând să luăm acelaşi metrou argintiu, şi să mergem din nou cu viteză spre punctul în care o voce atât de familiară se va auzi din difuzoare: Urmează staţia „Studenţiei bucureştene”, cu peronul pe partea dreaptă.
Sursa: Vox Publika
