Un gest de provocare din partea naționaliștilor ucraineni la adresa României. „Corpul național” a anunțat că va picheta miercuri Consulatul General al României la Cernăuți.
Potrivit unor informații publicate în ziarul de Cernăuți „Ceas”, protestul ar veni ca urmare a „declarațiilor organizațiilor șoviniste românești care fac parte din Alianța pentru Centenar, privind drepturile românilor din Ucraina care au fost citite la 20 august a.c, în cadrul Conferinței Centenarul Unirii și Basarabia la Parlamentul de la București”.
„Protestul este menit să atragă atenția statului român asupra acțiunilor care vizează escaladarea conflictelor interetnice în regiunea Cernăuți”, comunică chas.cv.ua, preluat de Libertatea Cuvântului.
O Declarație privind drepturile românilor din Ucraina, cu aplecare asupra situației școlilor românești, a fost adoptată pe 20 august în Parlamentul de la București de cei 600 de reprezentanți ai asociațiilor care au constituit Alianța pentru Centenar.
Menţinerea şcolilor cu predare în limba română din Ucraina şi încetarea oricăror încercări de a le închide, dar și redeschiderea tuturor şcolilor cu predare în limba română care au fost închise în Ucraina din anul 1991 până în prezent sunt două dintre aspectele prevăzute de documentul adoptat în timpul lucrărilor conferinței „Centenarul Unirii și Basarabia”.
Redăm integral conținutul Declarației:
„ALIANŢA PENTRU CENTENAR
DECLARAŢIE PRIVIND DREPTURILE ROMÂNILOR DIN UCRAINA
Noi, reprezentanţi ai societăţii civile româneşti din Ţară şi din afara graniţelor actuale, reuniţi astăzi, 20 august 2017, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, în conferinţa CENTENARUL UNIRII ŞI BASARABIA şi constituiţi în ALIANŢA PENTRU CENTENAR
Ataşaţi principiilor de solidaritate şi unitate românească;
Călăuziţi de exemplul tuturor generaţiilor de români care s-au sacrificat pentru afirmarea şi consolidarea naţiunii române;
Determinaţi să ne conjugăm eforturile pentru ca românii din jurul graniţelor, fie ei din teritorii istorice româneşti, precum Bucovina de Nord, ţinutul Herţei, nordul şi sudul Basarabiei, Maramureşul de Nord, fie din alte regiuni unde formează minorităţi istorice, să beneficieze de drepturile civile, culturale şi politice specifice la standardul oferit de România minorităţilor sale;
CEREM:
- Menţinerea şcolilor cu predare în limba română din Ucraina şi încetarea oricăror încercări de a le închide.
- Redeschiderea tuturor şcolilor cu predare în limba română care au fost închise în Ucraina din anul 1991 până în prezent.
- Încetarea separărilor false de tip sovietic pe care autorităţile ucrainene le practică între „români”, „moldoveni” şi „volohi” şi recunoaşterea faptului că indiferent de denumire, este vorba de aceeaşi limbă şi etnicitate, deci de aceeaşi minoritate naţională.
- Adoptarea de către Rada din Kiev a unei noi legi a limbilor minoritare şi regionale care să acorde acest statut limbii române, fără false distincţii privind o inexistentă „limbă moldovenească”, şi care să dispună folosirea limbii române în administraţie şi justiţie în localităţile unde vorbitorii de limbă română, indiferent cum se autodenumesc, reprezintă cel puţin 20% din totalul locuitorilor.
- Alocarea de către statul român a fondurilor necesare deschiderii casei memoriale/muzeului „Aron Pumnul” la Cernăuţi.
De asemenea, organizaţiile reunite în ALIANŢA PENTRU CENTENAR îşi promit sprijin reciproc pentru realizarea proiectelor unioniste proprii sau a celor culturale ori sociale cu impact identitar.
Palatul Parlamentului,
București, 20 august 2017”