TVR MOLDOVA a apreciat şi a aplaudat performanţa pe toate palierele vieţii publice în cadrul celei de-a III-a ediţii a Galei TVR MOLDOVA „Români pentru români”. Nouă personalităţi au fost distinse cu trofeul TVR MOLDOVA – simbol al fraternităţii dintre cele două maluri ale Prutului, iar alte două trofee au fost acordate post-mortem.
Publicul a aplaudat în picioare şi a fost profund emoţionat când mama Doinei Aldea-Teodorovici, Eugenia Marin, a primit trofeul acordat de TVR MOLDOVA marilor promotori ai valorilor şi unităţii naţionale, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Trofeul i-a fost înmânat de directorul general al Televiziunii Române, doamna Doina Gradea. „Deşi de un sfert de secol nu-i mai avem lângă noi, ei vor rămâne veşnic vii prin „Suveranitate”, „Limba română”, „Eminescu” şi multe alte piese devenite simbol al renaşterii naţionale din Republica Moldova”, a menţionat Doina Gradea.
Scriitorul Spiridon Vangheli a fost premiat pentru Promovarea Limbii Române, iar distincţia i-a fost înmânată de directorul TVR Internaţional, doamna Cristina Leorenţ. „Românii de peste Prut ştiu prea puţin despre românii basarabeni valoroşi. Este şi rolul nostru să-i facem mai cunoscuţi. Există oameni extraordinari, aici în Basarabia, care trebuie să cânte pe scenele din România, care trebuie să apară în emisiunile de televiziune din România, pentru că au ce comunica. Este important ca mesajele să se transmită pe ambele maluri ale Prutului”, susţine Cristina Leorenţ.
Premiul pentru Promovarea Istoriei Neamului a fost oferit de domnul Raico Cornea, directorul TVR 1, scriitorului şi istoricului Iurie Colesnic, autorul seriei de volume „Basarabia Necunoscută” şi „Generaţia Unirii”. „Ceea ce am reuşit cu cele 10 volume de „Basarabia Necunoscută”, cu cele cinci enciclopedii şi cărţi despre Chişinău şi multe altele, eu cred că merita să fie apreciat”, mărturiseşte Iurie Colesnic.
Domnul Vitalie Guţu, producătorul Telejurnalului TVR MOLDOVA , a înmânat premiul pentru Promovarea şi Restaurarea Patrimoniului Cultural Românesc directorului Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, domnul Ion Ştefăniţă.
Dirijorul Orchestrei Naţionale „Lăutarii”, Nicolae Botgros, a fost distins pentru Excelenţă în Artă. Trofeul i-a fost oferit din partea TVR de domnul Cristian Zgabercea. „Această distincţie, pe care astăzi am primit-o, este cea mai scumpă pentru mine. Spun acest lucru pentru că în acest trofeu am văzut produsul nostru la care am lucrat atâţia ani şi cu care am intrat în casele românilor atât de aici, cât şi din lumea întreagă”, a declarat maestrul Nicolae Botgros.
Domnul Mircea Eşanu, directorul executiv al Fondului de Investiţii Sociale, a obţinut premiul pentru Responsabilitate Socială. Distincţia i-a fost oferită de ambasadorul României în Republica Moldova, ES Daniel Ioniţă. „Este vorba despre realizările importante pe care le poţi citi, le poţi interpreta în zâmbetul larg al copiilor, în bucuria şi mulţumirea comunităţii”, a specificat ES Daniel Ioniţă. Fondul de Investiţii Sociale din Moldova a gestionat banii veniţi din partea Guvernului României pentru reconstrucţia a aproape 1.000 de instituţii preşcolare din Republica Moldova.
Premiul oferit de TVR MOLDOVA pentru Performanţă în Educaţie a ajuns la preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România, Filiala din Republica Moldova, doamna Mariana Marin.
Tânărul anului a fost desemnată echipa youth.md, iar premiul a fost ridicat de doamna Irina Guţu, membru cofondator al acestui grup.
Doamna Victoria Dunford a intrat în posesia premiului pentru Diasporă. Victoria Dunford este basarabeanca decorată cu medalia „British Empire Medal” – ordin oferit de către regina Marii Britanii pentru susţinerea pe care a demonstrat-o faţă de copiii cu nevoi speciale. Trofeul i-a fost înmânat de directorul Studioului TVR Timişoara, domnul Andrei Boroşovici.
Premiul pentru Performanţă în Afaceri a fost prezentat de directorul Studiourilor Centrale TVR, domnul Sorin Burtea şi i-a revenit domnului Vasile Cazacu, directorul executiv al companiei Balkan Pharmaceuticals.
Un trofeu special a fost acordat echipajului SMURD, care în vara anului 2016 şi-a pierdut viaţa într-un accident aviatic în apropierea satului Haragâş, raionul Cantemir. Premiul a fost ridicat de fondatorul Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD), domnul Raed Arafat. „Cu siguranţă, salvarea vieţilor nu trebuie să aibă graniţă, niciodată. Mai ales între două ţări cum sunt România şi Republica Moldova. Din păcate, a trebuit să trecem prin acea tragedie, dar acea tragedie ne-a întărit relaţiile şi ne-a convins mai mult că tot ceea ce facem este spre binele cetăţenilor noştri şi al celor care la un anumit moment au nevoie de un astfel de sprijin, care înseamnă diferenţa dintre viaţă şi moarte. Mulţumesc mult TVR MOLDOVA, Ambasadei României la Chişinău şi tuturor celor care au fost alături de noi când am trecut prin acele momente grele”, a spus Raed Arafat.
Gazdele evenimentului au fost moderatoarea emisiunii Obiectiv Comun de la TVR MOLDOVA, Dana Ciobanu, şi Mihai Constantin, prezentatorul Telejurnalului TVR 1, de la ora 20:00.
Pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” au răsunat melodiile preferate ale celei mai puternice mişcări culturale, nonconformiste, din Europa de Est, Cenaclul Flacăra. Iniţial, îndrăgiţii interpreţi autohtoni Ion Raţa, Cristina Scarlat, Guz, 7 Klase, Tania Cergă şi Geta Burlacu, acompaniaţi de Alex Calancea Band, împreună cu show-baletul TeoDance, au redat spiritul anilor `80 şi au interpretat piese răscolitoare. Invitata specială a serii a fost interpreta Dida Drăgan.
Evenimentul a fost încheiat printr-un recital de excepţie susţinut de Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, împreună cu alţi membri ai Cenaclului Flacăra: Doru Stănculescu, Magda Puşkaş, Mircea Baniciu, Victor Socaciu, Emeric Imre, Rareş Suciu.
Gala Premiilor TVR MOLDOVA „Români pentru români” a ajuns la ediţia a III-a.