Volumele „Tratatele de pace ale României 1919-1920” și „România în anii premergători Marii Uniri 1916-1917” vor fi lansate miercuri la Muzeul Național al Literaturii Române din București. Evenimentul va avea loc la ora 12:00, în Sala Perpessicius.
Cele două lucrări fac parte dintr-o serie de cinci volume dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri și sunt coordonate de Gheorghe Sbârnă, Ion Calafeteanu și Ioan Opriș. Inițiatori și coordonatori editoriali sunt Mihai Milca și Eugen Uricaru.
Prima lucrare prezintă pentru prima dată reunite într-un volum tratatele de pace încheiate de România în perioada 1919-1920, care au urmat Unirii de la Alba Iulia. Tratatele arată că dincolo de legitimitatea morală și istorică, procesul Unirii a avut și are și o legitimitate diplomatică, o legitimitate geopolitică, dar și că acestea consfințesc o realitate teritorială.
Cel de-al doilea volum abordează o paletă largă de teme pentru o mai bună înţelegere a contextul istoric din anii premergători Marii Uniri de la Alba Iulia: premisele istorice ale actului de la 1 decembrie 1918, intrarea României în război având ca ideal unitatea naţională, rezistenţa armată şi etapele procesului de întregire a României. În volum mai sunt analizate relaţiile politice şi militare româno-ruse în primul an al Războiului de Întregire, acţiunile marinei române în confruntările navale pe Dunăre şi Marea Neagră, precum şi aportul serviciilor de informaţii româneşti.
Volumele sunt publicate cu sprijinul Institutului Cultural Român, Muzeului Național al Literaturii Române, COPYRO-organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor și Institutului „Eudoxin Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.
Proiectul este susținut de CEC Bank, se menționează într-un comunicat de presă al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”.