Am fost ieri, 24 ianuarie, la Iași. La sărbătoarea Unirii. A Micii Uniri de la 1859, cum i se mai spune, pentru a o deosebi de cea Mare de la 1918. A fost mai multă lume de la Chișinău și de prin orașele și satele Republicii Moldova. Lume frumoasă, pozitivă, deșteptată și deșteaptă. Bucuroasă, dar și necăjită totodată.
Bucuroasă pentru că acum ca niciodată există posibilitatea trecerii Prutului ca să te bucuri împreună cu frații tăi din toată Moldova de marile virtuți ale înaintașilor. Ori, fondarea României la 1859 de către unioniștii moldoveni și munteni a fost una dintre cele mai mari și mai curajoase lucrări naționale de la Burebista, Decebal, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu încoace. Fărâmițați în principate tutelate de străini, cum era vrerea predominantă a puterilor interesate de primprejur, am fi ratat veacul al XIX-lea al națiunilor.
În Piața Unirii din Iași, moldovenii de la Căușeni, Bacău, Fălticeni, Hâncești, Suceava, Ștefan Vodă, Chișinău, Iași, Botoșani și de peste tot din împrejurimi au jucat cu multă însuflețire Hora Unirii. Apoi au înconjurat cu un tricolor mare statuia lui Alexandru Ioan Cuza și au strigat cuvinte înălțătoare. Au ascultat discursuri omagiale, melodii săltărețe din străbuni, au privit parada ostașilor garnizoanei locale, au admirat retragerea lor cu torțe în amurgul zilei și s-au retras și ei obosiți de vălmășeala unei zile memorabile cu mult soare, dar și cu ger. Ieșenii – pe la casele lor, basarabenii – pe malul celălalt al Prutului.
Iar de aici încolo pentru ultimii începe necazul. Au sărbătorit Unirea la Iași, pe pământul unit al fraților lor, iar ei, frații de dincoace, trebuie să se întoarcă acasă, pe pământul răzlețit al unui stat aparte în care trăiesc. Vămile, polițiile de frontieră, controalele duble sunt nu doar posturi de identificare și verificare. Ele sunt adevărate și impasibile convertoare la realitate. Iar realitatea este că la Prut un pământ și un popor se despart în două state.
Citiți articolul integral pe blogul lui Valeriu Saharneanu.
