Comuna Puhoi, raionul Ialoveni, a votat luni, 29 ianuarie, o Declaraţie de unire cu România.
Este a şaptea localitate din Republica Moldova care a votat, începând cu 24 ianuarie, o astfel de Declaraţie, după satul Văsieni din raionul Ialoveni, Opaci din raionul Căuşeni, comuna Parcova din raionul Edineţ, satul Feşteliţa din raionul Ştefan Vodă, Bardar şi Ruseştii Noi din raionul Ialoveni.
„Facem această Unire acum, în suflet şi ca reparaţie morală pentru suferinţele trecutului şi ale prezentului, de la chinul buneilor noştri smulşi împotriva voinţei lor de la trupul patriei istorice de voia lui Hitler şi a lui Stalin, supuşi execuţiilor, deportărilor şi foametei, la greutăţile pe care le trăim acum noi, cei de azi. Facem Unirea cu cei de aceeaşi limbă şi tradiţie cu noi pentru ca fii şi nepoţii noştri să se bucure de un viitor de libertate şi avuţie, de şansele de împlinire pe care generaţiile noastre nu le-au avut. Iar dacă Unirea noastră de azi este una simbolică, să ne ajute Dumnezeu ca ea să fie un pas hotărâtor spre Unirea deplină, când nu va mai fi graniţă pe Prut iar oamenii dintre Nistru şi Tisa vor munci împreună la realizarea şi mulţumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate”, se arată în Declarație.
Basarabia a fost prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România, la 27 martie 1918. Acesteia i-au urmat Bucovina (28 noiembrie 1918) și Transilvania (1 decembrie 1918).