Unirea nu are culoare politică și nu poate fi asociată niciunei figuri politice. De această părere este editorialistul și criticul literar Mircea V. Ciobanu, care semnează în acest sens un articol în Jurnal de Chișinău.
„Un distins profesor, întrebat în toiul unei campanii electorale: „Dumneavoastră sunteţi pentru Unire?” (voind să zică, de fapt: veţi vota pentru candidatul nostru, „unionist” pursânge?), a răspuns dezarmant de simplu: „E vorba cumva de un referendum pentru Unire şi eu nu am auzit?”. Eu zic să nu confundăm un ideal (sau o soluţie pragmatică şi concretă, cum ar fi un referendum pentru Unire) cu susţinerea unui om pentru o funcţie, fie şi foarte înaltă. Iar dacă, între timp, „candidatul unionist” s-a prăbuşit lamentabil (şi vai, nici măcar nu e primul!), asta nu ar trebui să însemne şi prăbuşirea idealului”, relatează Ciobanu.
În viziunea lui Mircea V. Ciobanu, de-a lungul timpului au fost propulsate două instrumente de purtare în derizoriu a ideii de Unire: compromiterea unor actori politici care se declarau unioniști și împărțirea populației unioniste în mai multe tabere. Aceste intrumente au fost utilizate pentru a anihila o realitate simplă, aceea că Unirea este pentru toți, nu împotriva cuiva sau a ceva. „Să desenezi tabloul unionismului după configuraţia Parlamentului e greşit în fond. Unionişti trebuie să existe în toate straturile sociale şi în toate formaţiunile politice (conservatoare sau liberale, socialiste sau monarhiste, naţionaliste sau cosmopolite). Discuţia despre unionism, în consecinţă, nu trebuie monopolizată. Spre deosebire de bătăliile politice, pentru privilegiul unora în defavoarea altora, Unirea se va face pentru toţi. Cea mai mare diversiune împotriva Unirii nu a fost compromiterea unor lideri slabi de înger, ci împărţirea maselor unioniste în tabere. Nu în grupuri reunite pe criterii sociale, ideologice, profesionale, ci în tabere beligerante! Astfel încât unele şi aceleaşi persoane erau considerate de unii unionişti un fel de idoli, iar de alţi unionişti – trădători. Mai mult, mase de oameni (cu aspiraţii unioniste), cu relaţii de prietenie şi frăţie, deveneau duşmani de moarte doar din motivul că se închinau unor idoli diferiţi (care pentru alţii erau, respectiv, demoni)”, notează editorialistul.
Ciobanu subliniază diferența fundamentală între lupta accederea la putere și lupta pentru unitatea națională. „Lupta politică, cea care de fiecare dată a avut ca scop lupta pentru debarcarea unei guvernări compromise şi instalarea alteia (cu program alternativ), e altceva decât mişcarea pentru unitatea naţională. Unioniştii prin chiar semnificaţia acestui cuvânt nu ar trebui să fie dezbinaţi de dragul aburcării cuiva în fotolii guvernamentale”, spune acesta.
