100 de reprezentanți ai administrației locale din Republica Moldova care au semnat Declarațiile de Unire cu România au început de duminică seria de consultări cu partidele politice de la București pe tema soluției pentru Republica Moldova. Astfel, primari și consilieri care și-au exprimat dorința de Reîntregire cu Țara prin votul majoritar în Consiliile Locale au avut în Capitală întrevederi cu conducerea partidelor politice.
Conjugarea eforturilor din partea tuturor formațiunilor politice, dincolo de disputele partinice și de acumularea capitalului electoral, spre realizarea unității naționale, crearea unui spațiu mediatic și cultural comun, crearea spațiului economic comun, urgentarea interconectării celor două sisteme energetice, ajustarea reglementărilor raionale şi locale din Republica Moldova cu reglementările judeţene şi locale din România sunt câteva dintre aspectele abordate în cadrul discuțiilor purtate de aleșii locali din Republica Moldova și reprezentanții partidelor politice din România. De asemenea, toți liderii politici au fost invitați să participe pe 25 martie, la Marea Adunare Centenară de la Chișinău, care va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale, de la ora 12:00, în contextul Centenarului Unirii Basarabiei cu România.
Consultările cu formațiunile politice vor continua și pe parcursul săptămânii viitoare, se arată într-un comunicat de presă.
„Noi suntem cei care am spus de la bun început că unica soluție pe care o vedem astăzi este Unirea cu România. Vrem să trăim mai bine într-o țară comună. Geopolitica este geopolitică, dar realitățile arată că suntem același popor, avem aceleași tradiții și trebuie să fim uniți pentru că am fost și suntem un neam”, a declarat Ion Rabacu, primarul comunei Negurenii Vechi, raionul Ungheni.
„Nu ne dorim jumătăți de măsură din partea partidelor politice din România, ne dorim asumarea din partea acestora și mai ales din partea liderilor acestora a unei poziții clare față de subiectul Unirii”, a spus George Simion, președintele Acțiunii 2012, organizație cuprinsă în Alianța pentru Centenar.
„Faceți un act de mare curaj și de mare patriotism în niște condiții politice care nu sunt cele mai favorabile. Cred în demersul dumneavoastră și cred în ideea Unirii. Uniți putem fi mai puternici, uniți poate fiecare dintre noi să aibă un destin mai bun, uniți putem să construim o Românie așa cum n-a fost niciodată. Oricând românii din Basarabia vor decide Unirea, România îi va sta cu brațele deschise”, a precizat Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal.
„La nivelul Uniunii Salvați România (USR) am creat un grup de lucru format din 5-6 senatori și deputați exact pe tematica Republicii Moldova, tocmai pentru a continua să identificăm acele punți de colaborare prin care să găsim modalități inclusiv legislative prin care să accentuăm această apropiere”, a menționat Dan Barna, președintele USR.
Pe 10 martie a fost constituită la Iași Liga Aleșilor Locali din Republica Moldova și România, din care fac parte și primarii și consilierii din stânga Prutului care au votat Declarațiile de Unire. Secretariatul Ligii este asigurat de Alianța pentru Centenar.