Marea Adunare Centenară de duminică, 25 martie, se va desfășura în mod pașnic și fără provocări. Potrivit Alianței pentru Centenar, în ultimele zile are loc o campanie de dezinformare prin care oamenii sunt mințiți că la Marea Adunare Centenară vor fi violențe și trebuie să stea acasă.
Președintele Asociației „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi, spune că aceste zvonuri sunt alimentate de președintele Igor Dodon cu scopul de a crea tensiuni în societate.
„Știm că ați auzit că s-ar putea să fie provocări. Știm că ați auzit zvonuri că se va repeta scenariul 7 aprilie. Toate acestea sunt falsuri, spuse pentru a stârni frica în societate și pentru a vă împiedica să veniți la cea mai mare manifestație unionistă. Unioniștii nu au fost niciodată agresivi, iar manifestațiile noastre mereu se desfășoară în mod pașnic. Așa va fi și duminica aceasta – vom arăta întregii lumi că suntem o mișcare pașnică, care dorește revenirea acasă – în România Mare. Vă invităm să veniți cu copiii, cu familia, pentru că nimic ieșit din comun la modul urât nu se va întâmpla. Haideți să nu dăm apă la moară socialiștilor și să nu credem minciunilor trădătorilor de neam”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.
„Am fost contactat în ultima perioadă de foarte multe persoane care mă întreabă ce se va întâmpla duminică la Chișinău, dacă nu vom fi atacați. Astăzi, un locuitor al mun. Chișinău mi-a spus că se teme că va fi o «baie de sânge». E de râs și de plâns! Lumea este intimidată și se duce o campanie urâtă de manipulare și dezinformare. Repet – va fi o manifestație absolut pașnică, va fi o sărbătoare a tuturor românilor prin care vom celebra Unirea”, a adăugat președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei, Anatol Ursu.
În același timp, liderii unioniști solicită autorităților de pe ambelor maluri ale Prutului să asculte vocea cetățenilor care doresc Unirea și să întreprindă acțiuni concrete de apropiere a celor două state românești. „Cerem autorităților Republicii Moldova să nu mai evite subiectul Unirii Republicii Moldova cu România și să dea dovadă de o implicare mai mare în ceea ce privește sărbătorirea Centenarului Marii Uniri”, a conchis Bilețchi în cadrul conferinței de presă.
În același timp, președintele Acțiunii 2012, George Simion, a declarat că fiecare participant la Marea Adunare Centenară va primi un steguleț dedicat Centenarului Unirii. „Fiecare participant la manifestație va primi cadou de la Alianța pentru Centenar câte un steguleț dedicat Centenarului Marii Uniri. Totodată, noi vom organiza mâine, 24 martie, tradiționala Cupă a Unirii. Vedem că s-a speriat foarte mult președintele Dodon de această Cupă a Unirii, pe care noi o organizăm al șaselea an consecutiv. Va fi o competiție sportivă pașnică, iar pentru a se convinge de acest lucru, îi invităm și pe reprezentanții Partidului Socialiștilor să participe. Toată lumea este binevenită, întrucât scopul nostru este să unim, nu să dezbinăm”, a declarat președintele Acțiunii 2012, George Simion.
Cu un îndemn de a participa la Marea Adunare Centenară au venit președintele Blocului Unității Naționale, Ion Leașcenco și primarul satului Puhoi, Petru Frunze.
„Suntem conștienți că la această manifestație vor participa reprezentanți de la toate partidele politice. Însă noi nu vom avea îndemnuri partinice, întrucât scopul final este să ne unim forțele pentru a marca Centenarul Marii Uniri așa cum se cuvine. Unirea înseamnă prosperitate, unirea înseamnă trai mai bun pentru toți locuitorii indiferent de etnie. Nu stați acasă duminică, ieșiți în Piața Marii Adunări Naționale să înfăptuim Unirea”, a declarat Petru Frunze, primarul satului Puhoi, raionul Ialoveni.
„Așteptăm să vină toată lumea frumoasă, toată lumea care simte românește, dar și toată lumea care dorește un viitor mai bun. Toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de etnie, confesiunea religioasă sau convingerile politice au dreptul la un trai mai bun. Drapelele tricolore personalizate pentru fiecare sat au ajuns deja la primarii localităților. Suntem siguri că Piața Marii Adunări Naționale va fi plină duminică și garantăm că zvonurile, precum că vor fi provocatori, sunt false”, a declarat Ion Leașcenco, președintele Blocului Unității Naționale.
Marea Adunare Centenară va avea loc cu începere de la ora 12.00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chişinău. Organizatorii promit că evenimentul va fi cea mai mare manifestație unionistă de la independența Republicii Moldova.