Cooperarea dintre Republica Moldova şi România în domeniul turismului și perspectivele de realizare a unor proiecte comune care ar impulsiona dezvoltarea acestei ramuri în ambele state au fost analizate joi, în cadrul întrevederii premierul de la Chişinău, Pavel Filip, şi ministrul Turismului de la Bucureşti, Bogdan Gheorghe Trif.
Trif se află în Republica Moldova cu ocazia participării delegației de la Bucureşti la Expoziția Internațională Specializată de Turism „Tourism. Hotels. Leisure.” 2018, care se desfășoară în perioada 29 martie – 1 aprilie, la Chișinău.
În cadrul discuțiilor, Pavel Filip a accentuat rolul important al turismului pentru Republica Moldova, subliniind necesitatea valorificării potențialului existent pe acest segment, prin promovarea activă Republicii Moldova ca destinație turistică. „Pavel Filip a subliniat că o atenție deosebită se acordă dezvoltării turismului rural, care se bucură de popularitate și peste Prut, menționând oportunitatea preluării experienței României în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului de la Chişinău.
La rândul său, Bogdan Gheorghe Trif a spus că prin eforturi comune ramurile turismului din cele două România şi Republica Moldova pot fi dezvoltate, astfel încât să contribuie la creșterea economiilor naționale. „Oficialul și-a exprimat deschiderea pentru elaborarea unei strategii comune de popularizare a destinațiilor turistice din Republica Moldova pe piața română, dar și pentru promovarea unor trasee turistice transfrontaliere”, precum Drumul Vinului și Drumul Mănăstirilor.
Totodată, părțile și-au exprimat interesul pentru crearea pachetelor turistice comune pentru piețele țintă din Asia și au vorbit despre simplificarea procedurii de intrare a cetățenilor străini în Republica Moldova. De asemenea, a fost relevată importanța utilizării diferitor instrumente de promovare turistică, precum și a elaborării politicilor pentru o dezvoltare durabilă a sectorului.
Potrivit datelor oficiale, anul trecut circa 2,24 milioane de români au vizitat Republica Moldova. Această cifră este în creștere cu 11% față de anul 2016.