55% dintre locuitorii municipiului Chișinău sunt favorabili unirii cu România. Acesta este unul dintre rezultatele cercetării sociologice realizate de Centrul Social-Politic European în perioada 1-19 aprilie, anunțate miercuri într-o conferință de presă. În cadrul cercetării au fost chestionate 79.741 de respondenți, cu vârsta de peste 18 ani.
În timp ce mai bine din jumătatea populației din Capitală s-a pronunțat cu „DA” în chestiunea Unirii, 45% dintre respondenți au spus „NU” reîntregirii naționale.
Sondarea a avut loc pe trei platforme, răspunsurile fiind primite de la respondenți chestionați la domiciliu în proporție de 45,62%, de pe platforma online www.decid.md – 45,33%, iar la corturile instalate în raza municipiului – 9,05%.
Analiza vârstei respondenților arată în felul următor: 29% sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani, 34% au între 30-49 de ani, 32% sunt persoane cu vârsta între 50-69 de ani, iar 5% au indicat o vârstă de peste 70 de ani.
În proporție de 79% respondenții au utilizat limba română la completarea chestionarului, iar 21% – limba rusă. Vorbitorii de română s-au promunțat în proporție de 62% pentru unirea cu România, iar 38% au răspuns cu „NU” la întrebarea din chestionar. Respondenții vorbitori de limbă rusă, în proporție de 69% s-au arătat împotriva unirii cu România, iar 31% – favorabili Unirii.
51% dintre respondenți au fost femei, iar 49% au fost bărbați. Răspunsurile colectate de la bărbați, în proporție de 56%, au fost pentru unirea cu România, iar 44% – împotrivă. Răspunsurile analizate de la femei arată o proporție de 54% de „DA” pentru unirea cu România și 46% de „NU”.
Potrivit datelor anunțate de Centrul Social-Politic, situația detaliată în sectoare și suburbii arată în felul următor: Sectorul Botanica: 50% – DA, 50% – NU; Sectorul Buiucani: 55% – DA, 45% – NU; Sectorul Centru: 53% – DA, 47% – NU; Sectorul Ciocana: 57% – DA, 43% – NU; Sectorul Râșcani: 62% – DA, 38% – NU; Suburbiile Chișinău: 61% – DA, 39% – NU.
Peste 150 de localități și 3 raioane ale Republicii Moldova au votat în consiliile locale Declarații de Unire cu România.
Pe 27 martie, Parlamentul de la București a adoptat o Declarație potrivit căreia, dacă populația Republicii Moldova se arată pentru unirea cu România, România va veni în întâmpinarea acestei dorințe.