3300 de kilometri a străbătut o delegație de la Ambasada României în Federația Rusă și de la Consulatul General de la Rostov pe Don, în frunte cu ambasadorul Vasile Soare și membri ai familiei sale, pentru a aduce un omagiu militarilor români care şi-au pierdut viaţa pe teritoriul Rusiei, în lupte sau în prizonierat.
„Nu a lipsit nici de această dată sufletistul preot Ștefan Stanciu de la parohia Ghencea Civil din București, care s-a deplasat în Rusia (pt. a 6-a oară) cu binecuvântarea PF Daniel și pe cont propriu, mânat doar de dorința de a fi alături de noi în efortul de comemorare cum se cuvine și pomenire a militarilor români care si-au găsit sfârșitul fără voia lor departe de Țară și cei dragi în lagărele staliniste în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial”, a scris ambasadorul Soare pe contul său de Facebook.
Diplomatul a precizat că pe data de 16 mai, în Sacco i Vanzetti din raionul Krasnoarmeisk (în apropiere de orașul Volgograd/fost Stalingrad), a fost dezvelit și sfințit un nou monument ridicat de statul român în memoria a 35 de prizonieri români de război care au murit în timpul detenției în Lagărul NKVD nr. 108 (Secția I), care a funcționat în localitate între 1944 și 1948.
„Prizonierii străini din acest lagăr au muncit la construcția canalului Volga-Don. Cimitirul cu locurile de înhumare se află amplasat pe un adevărat Deal al Golgotei, cu toții urcându-l anevoie la pas pentru a ajunge la monumentul instalat cu două zile în urmă. Am fost însoțiți de organe de ordine locale, care au vegheat la siguranța noastră în zonă, și de foarte puțini reprezentanți ai autorităților locale, de rang inferior, ceea ce mi-a amintit inevitabil de faptul ca în România autoritățile locale/județene totuși acordă mai mult respect manifestărilor comemorative organizate de Ambasada Rusiei la București, participând la un nivel mai ridicat. Ca să nu vorbim de reprezentanții Armatei Române care de fiecare dată sunt prezenți alături de diplomații ruși, la nivel de șef de garnizoană sau din partea MApN, aceștia prezentând onorul sau aducând din respect față de cei morți în războaie inclusiv buchete de flori-coroane(a se vedea 9 Mai marcat în diverse județe ale României de diplomații ruși). Nu a fost cazul la monumentul prizonierilor români pe care l-am inaugurat noi acum – noi singuri am depus coroane de flori (am adus ca de obicei și le-am oferim și rușilor câte 2 garoafe să depună), singuri i-am pomenit cum se cuvine pe ai noștri dispăruți în lagăre pe aceste meleaguri, părintele Stefan Stanciu slujind ca Acasă de Înălțare, pentru odihna sufletelor ostașilor. Emoționant…În scurtul meu cuvânt adresat participanților am insistat pe dreptul fiecărui militar – mort în război sau căzut în luptă – la Memorie, indiferent de naționalitate sau de partea cui a luptat, respectiv că noi românii căutăm să ne pomenim militarii, de Ziua Eroilor, dar și cu alte ocazii, iar Biserica îi pomenește permanent. De asemenea, că poporul român manifestă respect față de morții din războaie și monumentele comemorative, inclusiv sovietice/ruse. Ca un făcut, a doua zi după inaugurarea acestui monument , articole din presa rusă din Volgograd ne-au încondeiat militarii/prizonierii pomeniți drept agresori, fasciști și criminali, acuzând atacarea URSS din 41 de către România alături de Germania…Doamne, vor mai trece încă 100 de ani ca să înțelegem că deja este istorie??? Asta este atmosfera, însă noi ne ducem mai departe misiunea de căutare, identificare și pomenire a ostașilor români morți pe teritoriul Rusiei. Dumnezeu să ne ierte Eroii care își dorm somnul de veci departe de Țară și casă”, a explicat ambasadorul.
Acțiunea de comemorare a avut loc în contextul Zilei Eroilor, care se sărbătorește de Înălțarea Domnului.