S-a dat startul Marșului Centenar, de la Alba Iulia la Chișinău. Evenimentul a debutat cu aprinderea de către reprezentanți din sute de localități ale României și Republicii Moldova a unei Flăcări a Unirii, la ora 20:00, în fața Catedralei ortodoxe. Participanții vor parcurge pe jos 1.300 de kilometri.
Publicată de Iulia Centenar Modiga pe Duminică, 1 Iulie 2018
Alba Iulia.
Publicată de Anatol Ursu pe Duminică, 1 Iulie 2018
Oameni de toate vârstele și toate categoriile socio-profesionale din cele două state vor străbate succesiv 11 etape a câte cinci zile și vor înmâna sub forma unei ștafete Flacăra Unirii.
Participanţii la Marșul Centenarului vor traversa Carpaţii, iar apoi vor trece Prutul, trecând prin 300 de oraşe şi sate din România şi Republica Moldova. Prima etapă – Alba-Iulia – Teiuş – Unirea – Turda – Cluj-Napoca – Căianu Mic – este programată a fi parcursă în perioada (1-5 iulie). Următoarele etape sunt: Căianu Mic – Comuna Cămăraşu – Crăieşti – Reghin – Târgu Mureş – Bahnea (7 iulie – 11 iulie); Bahnea – Hoghilag – Sighişoara – Agnita – Nocrich – Sibiu (13 iulie – 17 iulie); Sibiu – Brezoi – Tuţuleşti – Mănăstirea Cozia – Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeş (18 iulie – 22 iulie); Curtea de Argeş – Domneşti – Câmpulung – Cetăţeni – Izvoarele – Târgovişte (24 iulie – 28 iulie); Târgovişte – Ion Luca Caragiale – Ploieşti – Izvoarele – Măgurele – Mănăstirea Suzana (29 iulie – 3 august); Mănăstirea Suzana – Cimitirul Eroilor Tabla Butii – Întorsura Buzăului – Vama Buzăului – Covasna – Ojdula (5 august – 9 august); Ojdula – Parcul Natural Putna-Vrancea – Soveja – Mărăşti – Mărăşeşti – Tecuci (11 august – 15 august); Tecuci – Ghidigeni – Bârlad – Gara Roşieşti – Vaslui (17 august – 20 august); Vaslui – Comuna Soleşti – Ciorteşti – Poieni – Iaşi (21 august – 24 august); Iaşi – Ungheni – Corneşti – Călăraşi – Lozova – Mănăstirea Căpriana – Străşeni – Chişinau (26 august – 1 septembrie).
„Veniți cu noi în marș, veniți când trecem Prutul și mai ales, pe 1 septembrie la Chișinău. Noi suntem oameni ai faptelor. Ne-am propus să strângem un milion de semnături pentru a face Unirea și le vom strânge. E nevoie de fiecare dintre voi pentru asta. La sfârșitul anului avem alegeri parlamentare peste Prut. Trebuie să facem dreptate în Republica Moldova. Dar să nu se înșele nimeni, singura formă de a face dreptate este Unirea cu România. Nu trebuie să așteptăm aceste alegeri și să continuăm să ne închinăm la granița de la Prut. E timpul să o dăm jos și începem cu acest marș, kilometru cu kilometru”, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012.
Cei care doresc să participe la manifestație își pot alege una dintre etape de aici: http://www.unire2018.ro/detalii_marsul_centenarului și îl pot contacta pentru înscrieri pe Nicolae Capcelea, nr. tel. +40752421442, adresă e-mail – [email protected].