Nu ştiu câţi dintre voi aţi fost la Mănăstirea Putna şi dacă acest lucru v-a îmbogăţit şi altceva decât colecţia de magneţi de pe frigider. Eu am fost ultima oară ieri şi vreau să povestesc cum a fost, pentru că articolele găsite prin presă sunt lapidare şi nu transmit ceea ce am trăit pe viu.
Unul din puţinele evenimente demne din Anul Centenar a fost cel de la Mănăstirea Putna. Serbările Ştefan cel Mare, organizate la 514 ani de la moartea domnitorului, au adus laolaltă români din toate regiunile României interbelice, împărţiţi acuma în trei state, unul mai anti-românesc ca altul. La invitaţia destoinicului părinte-stareţ Melchisedec Velnic, am organizat participarea a peste 70 de primari din Republica Moldova, cei care au început Anul Centenar prin Declaraţiile de Unire cu Ţara. Dar, desigur, nici de ele nu aţi auzit prea multe, nu din vina voastră.
Mii de enoriaşi au participat la Putna, alături de înalte feţe bisericeşti, de reprezentanţi ai autorităţilor locale, de militari şi poliţişti de pe ambele maluri ale Prutului. S-a inaugurat Crucea Unităţii Neamului Românesc şi un complex memorial impresionant, închinat victimelor de la Fântâna Albă. Au fost intonate în special melodii patriotice, iar oaspeţii din Republica Moldova au ţinut capul de afiş, fiind aplaudaţi puternic de oamenii prezenţi în curtea Mănăstirii Putna. Foarte puţini oficiali centrali au fost prezenţi, dar, probabil, este în firea lucrurilor în Anul Centenar şi în actuala criză prin care trecem.
Puterea generaţiei lui Eminescu şi criza actuală
În 1871, la Putna, se aduna tinerimea română, din toate imperiile sub care trăia atunci neamul nostru. Trebuiau să o facă cu un an înainte, în 1870, la 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii dar nu au avut banii necesari (destul de familiar, şi pentru colegii mei de generaţie). Preşedintele adunării a fost Ioan Slavici, Eminescu secretar, Porumbescu a cântat, la numai 18 ani, spunând tatălui său cuvintele ce aveau să fie celebre: „Tată, am cântat Daciei întregi!“. Prezenţi, ca şi invitaţi, printre alţii, Maiorescu, Alecsandri sau Kogălniceanu. Atunci avea să rostească Eminescu cuvintele: Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc şi din mormântul Sfântului Ştefan altar al conştiinţei naţionale. Concepută de la început ca necropolă domnească, biserica Mănăstirii Putna adăposteşte paisprezece morminte din care trei sunt voievodale, aparţinând familiei Muşatinilor.
Azi, la Bucureşti, CTP ne învaţă pe la televizor despre faptul că Eminescu era ateu, iar la Chişinău nişte tâlhari şi-au fundamentat pe Ştefan cel Mare teza statalităţii, dar le lipsesc dovezile palpabile, nu că ei sau CTP ar avea nevoie de ele. Întrebarea e DE CE MULŢI DINTRE AI NOŞTRI ÎI CRED?