O seară cu un spectacol impresionant şi cu tradiţii româneşti a fost prilej de mare bucurie pentru peste patru sute de români din Valea Timocului, care au umplut, până la refuz, sala restaurantului cunoscutului hotel Djerdap. A patra ediţie a festivalului „Ecoul Dunării”, organizat de Asociaţia pentru Tradiţie şi Cultură a Românilor „DUNĂREA”, a fost un succes. Printre câştigătoarele tradiţionalului concurs de miss s-a aflat şi o severineancă.
Hotelul Djerdap din micul orăşel sârbesc Kladovo a găzduit, marţi seară, cea de-a patra ediţie a Festivalului „ECOUL DUNĂRII“, organizat de Asociaţia pentru Tradiţie şi Cultură a Românilor „DUNĂREA”. Participarea s-a dovedit a fi copleşitoare pentru organizatori, mai ales că dacă în sală erau deja peste 400 de invitaţi, veniţi în marea lor majoritate din toată zona Văii Timocului, alţi circa 150 de invitaţi nu au mai prins locuri în sală. Manifestarea anuală îşi propune să conserve tradiţiile româneşti din Serbia de Răsărit şi să contribuie la afirmarea identităţii culturale a etnicilor români de aici, atît de vitregiţi de o cumplită încercare de desnaţionalizare şi de transformare a lor într-o imaginară minoritate vlahă. Au mai fost prezenţi şi români din România, ansambluri româneşti şi chiar concurente la tradiţionalul concurs „Miss Românca”. Români, rumâni sau vlahi, indiferent cum sunt numiţi de cei care nu mai contenesc să pună piedici afirmării identităţii culturale şi religioase a etnicilor români din Serbia, cei prezenţi au reuşit să petreacă pe cinste. Şi la prezidiu au stat alături reprezentanţi de marcă ai românismului din Serbia, printre care preşedintele Partia Democrată a Rumânilor din Serbia – Predrag Balašević, protopopul Daciei Ripensis şi cunoscuta faţă bisericească care a construit, cu preţul prigoanei autorităţilor sârbe, biserica de la Mălainiţa, singura biserică în care slujbele se ţin în limba română – Bojan Alexandrovici, un reprezentant al Comunităţii Românilor din Vojvodina, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei României la Belgrad şi ai Departamentului Pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României (Radu Cosma – Director adjunct al Direcţiei de Management şi Programe). În sală s-a aflat şi preşedintele Comitetului pentru Drepturile Omului Negotin, Dušan Prvulović.
Concurs de miss
Atracţia serii a fost ineditul concurs de miss, la care au participat 12 tinere, îmbrăcate în costume populare tradiţionale. Misiunea juriului a fost una extrem de dificilă, dacă ne gândim că era foarte greu să alegi între atâtea frumuseţi. Au fost acordate trei premii, plus titlul de miss, iar printre câştigătoare s-a aflat şi severineanca Oana Casapu, care a ocupat locul I. De asemenea, un premiu special s-a acordat şi pentru cel mai frumos costum popular. Titlul de Miss „Ecoul Dunării” a fost desmnat unei tinere româncuţe dintr-o localitate apropiată de Kladovo, care a venit în faţa juriului cu ceva în plus faţă de contracandidatele ei, adică cu un fuior de tors lâna. Tânăra care a smuls cele mai multe voturi juriului se numeşte Iovana Popović.
Autor: Romeo Crîşmaru
Sursa: Informaţia de Severin