Președintele Academiei de Științe a Moldovei Gheorghe Duca, vicepreședintele Academiei de Științe a Moldovei Ion Guceac și președintele Academiei de Știinte Medicale din Republica Moldova Gheorghe Țîbîrnă au devenit comandori ai Ordinului Militar de România. Evenimentul a avut loc în cadrul unui eveniment organizat de filiala clujeană a Academiei Române, la care academicieni de pe ambele maluri ale Prutului au încercat să identifice oportunități de colaborare în domeniul cercetării științifice.
Ceremonialul a fost condus de președintele Ordinului Militar de România, colonelul în rezervă dr. ing. Adrian Constantin, de comandorul Mihail Vinulescu și de academicianul Ion Mereuță, primul comandor al Ordinului din Republica Moldova, informează Mediafax.
Ordinul Militar de România a fost înființat în anul 2008 și este membru al Organizației Europene a Asociațiilor Militare EUROMIL, având ca obiectiv principal securitatea socială, în numele valorilor morale, culturale şi istorice ale românilor.