Academia de Științe a Moldovei i-a conferit astăzi titlul de Membru de Onoare istoricului și arheologului român, academicianului Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române, originar din R. Moldova, transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, președintele Academiei de Științe a Moldovei, Gheorghe Duca, a menționat că acordarea acestui titlu onorific academicianului Victor Spinei este un bun prilej de recunoștință față de prodigioasa activitate în domeniul științific, dar și didactic, iar contribuția lui în domeniul arheologiei și istoriei românești este cu adevărat prolifică.
„Este demnă de recunoștință susținerea acordată de academicianul Victor Spinei tinerilor istorici basarabeni, plecați încă în anii ’90 ai secolului trecut pentru studii de licență și de doctorat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde activa în cadrul Facultății de Istorie, iar datorită îndrumărilor și sfaturilor Domniei sale, aceștia au devenit istorici consacrați în mediul științific românesc și de peste hotare. Datorită eforturilor academicianului Victor Spinei, doctoranzii din R. Moldova, pe care i-a îndrumat și pregătit în ultimele decenii, s-au manifestat prin lucrări serioase, profunde și înalt apreciate în mediul științific românesc și cel european”, a subliniat președintele AȘM.
Potrivit academicianului Gheorghe Duca, personalitate cu aspirații enciclopedice și cu o consecventă energie creatoare, Victor Spinei și-a edificat de-a lungul timpului o operă științifică impresionantă, care cuprinde sute de publicații științifice deosebit de valoroase, circa 70 de volume îngrijite sau coordonate, peste 250 de studii, articole, recenzii și note, patru cursuri universitare, dintre care ies în evidență 14 monografii de sinteză și volume publicate de prestigioase edituri din România și din străinătate, precum cea de la Brill.
La rândul său, academicianul Victor Spinei a afirmat că pentru el este o onoare acordarea acestui titlu, subliniind că și România, și Republica Moldova se confruntă cu mari probleme, cum ar fi cea a migrației, și că numai împreună vom putea depăși aceste greutăți.
Istoricul și arheologul Victor Spinei s-a născut la 26 octombrie 1943 în comuna Lozova, județul Lăpușna. În 1961 a absolvit Liceul „C. Negruzzi”, iar în 1966 – Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „A.I. Cuza” din Iași. În 2001 a fost ales membru-corespondent, iar la 5 iulie 2015 – membru titular al Academiei Române. Din 27 noiembrie 2015, este vicepreședinte al Academiei Române. În 1982 a fost distins cu premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române, iar în 2017 – cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler.