Înconjurat de membrii familiei, consăteni, dar și oameni simpli care au venit să își arate susținerea, Ion Mărgineanu, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, a pornit joi, 1 noiembrie, pe jos spre Alba Iulia, transmite Radio Chișinău.
Ion Mărgineanu pornește de la Bălți spre Alba-Iulia
Publicată de Margineanu Virgiliu pe Joi, 1 Noiembrie 2018
În vârstă de 78 de ani, împliniți recent, Ion Mărgineanu vrea să ducă în capitala Unirii, unde ar urma să ajungă la 1 decembrie, cu mesajul că basarabenii sunt pentru ReUnificare, îndeplinindu-și astfel un vis pe care îl poartă cu el de 25 de ani.
„Bunelul”, cum este Ion Mărgineanu numit de membrii familiei, și-a început călătoria din fața Poștei din Bălți, unde acum o sută de ani Zemstva județului vota Unirea cu România, fiind prima administrație din Basarabia care semna un astfel de document.
Printre cei care au venit să îl susțină a fost și un preot din cadrul Mitropoliei Basarabiei, care l-a binecuvântat, se arată într-o înregistrare video postată de președintele Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova, Virgiliu Mărgineanu, fiul lui Ion Mărgineanu. Preotul i-a binecuvântat călătoria și i-a transmis mesajul din partea Episcopului Antonie de Bălți.
„Drum bun și îngeri de pace. Sunteți cel care ne dați și nouă o lecție de curaj și de patriotism. Eu sper că mult mai mulți sunt cei care vă transmit binecuvântarea lor ca să ajungeți cu bine în Alba Iulia, în inima Ardealului, și să duceți mesajul dragostei noastre și a unității de neam”, a menționat în mesajul și binecuvântarea sa părintele.
„Să știți că anume susținerea spirituală de la dumneavoastră, de la toți cei pe care îi văd dar și pe care nu îi văd, a influențat asupra mea să pornesc în această călătorie și vă mulțumesc tuturor”, le-a mărturisit celor prezenți Ion Mărgineanu.
Născut în localitatea Fundurii Vechi, județul Bălți, la 26 octombrie 1941, Ion Mărgineanu va parcurge pe jos aproape 600 de kilometri, urmând ca la 1 decembrie să ajungă în Alba Iulia pentru a participa la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1918.