Parlamentarul Constantin Codreanu a prezentat în Camera Deputaților o declarație în contextul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România. În declarație, deputatul a punctat necesitățile românilor bucovineni și a semnalat că soarta acestora stă în mâinile autorităților de la București.
Redăm declarația integrală a lui Constantin Codreanu:
„Domnule președinte, distinși colegi, Aniversăm astăzi Centenarul Unirii Bucovinei cu Patria-mamă România. O Unire pe care nu o mai avem întreagă, pentru că în 1940 Stalin a anexat județele Cernăuți și Storojineț din nordul Bucovinei și ținutul Herței din județul Dorohoi, laolaltă cu cele 9 județe ale noastre din Basarabia.
La 28 noiembrie 1991 Parlamentul României declara solemn că ”referendumul organizat de autorităţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forţa în cadrul fostei URSS – respectiv în Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei, Ţinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia”.
Viața ne-a arătat că între gesturile declarative și fapte este o mare diferență. Constatăm astăzi că evoluțiile cultural-identitare din teritoriile noastre naționale incorporate Ucrainei de către sovietici au fost și sunt nefaste. În mare măsură acestea se explică și prin deficitul de solidaritate al statului român cu minoritatea sa înrudită din aceste teritorii.
Ne întrebăm ce am fi putut face și nu am făcut pentru ca românii bucovineni să suporte mai ușor vitregiile vremurilor și să poată supraviețui. Să vorbim la obiect, cu degetul pe propriul nostru obraz.
Am fi putut înființa Institutul Cultural Român de la Kiev, cu filială la Cernăuți, cum ne obligă cadrul legal. Numai Ministerul nostru al Afacerilor Externe este de vină că aceste prevederi legale nu sunt puse în aplicare timp de 14 ani! Un minister pasiv, care nu se obosește să obțină nici măcar reciprocitate în relația cu Kievului, care și-a deschis de mulți ani un Centru Cultural Ucrainean în București.
Le-am fi putut acorda burse identitare tuturor celor 57 de mii de elevi români din Ucraina, cum fac alte state pentru elevii din minoritățile lor, dar nu am făcut-o. Amintesc că 61% dintre elevii români din Ucraina nu sunt instruiți în limba maternă, făcând obiectul asimilării tot mai accentuate. Noi ne-am jucat de-a bursele de merit, apoi am decis să le acordăm doar elevii clasei întâi și doar pentru anul școlar trecut, dar nici aceste burse încă nu au ajuns peste tot. Le-am fi putut acorda un sprijin financiar și tuturor profesorilor români din Ucraina, dar nu am făcut-o. De vină este Ministerul nostru pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul nostru de Finanțe, Guvernul nostru, dar și Parlamentul României, care refuză cu nonșalanță vinovată să prevadă în Legea Bugetului de stat fondurile necesare unui asemenea scop legitim.
O altă vină a corpului legiuitor este că nu prevedem fonduri pentru angajarea unui număr suficient de funcționari în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni care să se ocupe de asistarea cultural-identitară a românilor din comunitățile istorice, mai cu seamă a celor din Ucraina. Acesta vină o împărțim cu Ministerul nostru de Finanțe și Guvernul nostru care pregătesc anual Legea Bugetului de stat.
Am fi putut susține înființarea unei Universități private românești la Cernăuți, dar nu am făcut-o. Am fi putut susține înființarea de școli și grădinițe private, cum fac alte state, dar iarăși nu am făcut-o. Nici măcar nu am încercat. De vină este Guvernul nostru lipsit de viziune strategică și politici coerente în raport cu românii oropsiți cultural din Ucraina și din celelalte comunități istorice.
Am fi putut susține înființarea unui post de televiziune, a unui post de radio și a mai multor publicații de limbă română în comunitatea noastră din Ucraina, dar iarăși nu am făcut-o. În epoca informațională, fără instrumente mediatice moderne identitățile sunt sortite estompării până la ștergere completă.
Desigur că ne-am bucura dacă și episcopia noastră multiseculară de Rădăuți ar fi reactivată sau dacă martirii bucovineni răpuși de mână străină în 1940 ar fi canonizați, pentru a ne oferi modele de curaj și de rezistență. Patriarhia Moscovei sau viitoarea Biserică autocefală ucraineană nu vor face asta în locul nostru.
Românii noștri din Ucraina au nevoie de școli și grădinițe private, de instituții naționale proprii, de mijloace pentru funcționarea lor, de presă în limba română, de stimulente, de modele exemplare, de încurajări și semnale pozitive de la București, de relații solide cu Patria etnică.
Să nu dăm vina doar pe reflexele asimilaționiste ale Kievului. Răspunderea pentru deznaționalizarea românilor din nordul Bucovinei și ținutul Herța, din nordul și sudul Basarabiei ne revine în mare parte nouă, Bucureștiului. Este o problemă sensibilă. În mod greu de înțeles sau de explicat, Parlamentul nostru, căzut pradă logicii seci contabilicești a Ministerului Finanțelor Publice, se zgârcește an de an la fonduri bugetare și nu le alocă organizațiilor reprezentative ale celor circa 500 de mii de români urgisiți identitar din Ucraina nici măcar 1/10 din cât le alocă organizațiilor celor circa 50 de mii de ucraineni, haholi, huțuli și ruteni din România.
Un București pasiv, lipsit de voință politică suficientă, de viziune și răspundere. În loc să întărim, noi slăbim în fiecare zi legăturile cu românii din afara frontierelor țării, iar cu cei din Ucraina mai cu seamă. Oglinda politicilor noastre ca stat național este Bugetul și instituțiile țării. În această oglindă nu se vede că am acționa la modul serios și responsabil în sprijinul românilor din Ucraina, ”pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”, cum spune foarte frumos articolul 7 din Constituție.
Cu riscul de a vă plictisi, revin la o cerere pe care am mai enunțat-o în Camera Deputaților. O fac cu mâna pe inimă. Fraților și surorilor, indiferent că reprezentați arcul guvernamental sau Opoziția parlamentară, dacă nu vom prevedea în Bugetul de stat pe anul 2019 cel puțin 200 de milioane de lei destinate organizațiilor reprezentative ale românilor de din afara granițelor țării, dintre care primii beneficiari trebuie să fie cei din nordul Bucovinei și ținutul Herța, vom asista vinovat în continuare la topirea neamului nostru în masa altor popoare mai înțelepte, mai generoase, mai harnice, mai curajoase.
Îmi ridic vocea cu tărie, încă mai sperând că ne putem ridica la nivelul răspunderii istorice care ne revine ca reprezentanți ai întregii națiuni, și vă rog să nu neglijăm aspectele bugetare ale politicilor noastre în raport cu românii din Ucraina. Realitatea vie din prezent ne arată că nu ne-am făcut datoria față de românii rămași dincolo de granițele țării, în nordul Bucovinei, Herța și celelalte ținuturi. Până la sfârșitul acestui an, lăsând la o parte orice gâlceavă interpartinică sau ispita oricărei declarații spumoase cu ocazii sărbătorești, ni se oferă posibilitatea să ne aplecăm cu grijă asupra Legii Bugetului de stat și, astfel, să ne onorăm cu demnitate datoriile față de românii din partea de nord a Bucovinei, Herța și celelalte ținuturi înstrăinate de Stalin.
Este în puterea noastră. Depinde exclusiv de noi. Dacă ne vom face datoria până la capăt, străinii ne vor respecta atât pe noi, cât mai ales pe românii rămași fără voia lor peste graniță. Salvarea românilor din nordul Bucovinei, Herța și celelalte ținuturi este în mâinile noastre”.
