Marșul Unirii, din 1 decembrie, de la Alba Iulia a adunat românii din toate colțurile lumi. Acolo a fost prezent și Grigore Bartoș, colonel în rezervă și preşedintele Societăţii Cultural Patriotice ,,Avram Iancu” din Bihor. Într-o mărturisire de suflet, acesta spune cât s-a vorbit despre Basarabia de Centenar, al cui este pământul de dincolo de Nistru și când se va face Unirea. Orădeanul a trăit cel mai emoționant moment din viață la Marșul Unirii, atunci când românii veniți de peste Prut au cerut Unirea cu România.
Trei credințe: să trec Prutul fără pașaport, să trăiesc Centenarul și să văd Unirea
De-a lungul vieții, colonelul în rezervă, Grigore Bartoș a fost cu gândul la românii de peste Prut, a mers în Republica Moldova pentru a participa la evenimente cu caracter național, a susținut campanii sociale, iar cel mai greu îi este să se identifice cu durerea basarabenilor.
,,Am avut trei credințe în viață: să trec Prutul fără pașaport în țara mea, să văd Centenarul Marii Uniri, și s-au împlinit, și să văd Unirea Basarabiei cu România, ceea ce o aștept”, spune colonelul în rezervă.
Alături de alți bihoreni, a pornit spre Alba Iulia – kilometrul 0 al poporului român. Acolo și-a descoperit neamul, care a venit de Centenar să se regăsească.
,,La Alba Iulia am plecat cu speranța că acolo voi vedea poporul. La Alba Iulia a sărbătorit poporul român fără politicieni. A fost colosal. Acolo s-a văzut spiritul poporului românesc – robust, serios, profund. Mie nu-mi vine să cred că am trăit o asemenea zi, dar am trăit-o. Acolo a coborât poporul român de pe cruce și a înviat. Și în semn de respect pentru această jertfă colosală, la 1 decembrie, poporul român la Alba Iulia s-a comportat exemplar. Acolo mi-am văzut neamul meu, care își ducea sufletul în palmă”, spune Bartoș.
De Centenar nu s-a vorbit suficient despre Basarabia
Proiectul de țară al României în anul Centenar nu a fost pus la punct. Colonelul în rezervă, Grigore Bartoș spune că Basarabia a plătit un preț mult prea mare pentru ca cele două Parlamente să nu reacționeze în acest an simbolic. E timpul să fie răsplătită pentru jertfele pe care le-a făcut.
,,Basarabia este abandonată. Propaganda rusească a făcut în Basarabia atâta rău, cât n-a făcut în Ardeal 1000 de ani de asuprire străină. Noi ne-am adunat în jurul bisericilor noastre românești de lemn, am vorbit limba română. Românii din Ardeal au avut această putere colosală de a se apăra. Pe când acolo, atât de cruntă a fost deznaționalizarea, încât basarabenii nu-și dau seama. Ei sunt românii noștri, care au fost batjocoriți, puși să vorbească o limbă străină, duși în gulag, eu simt durerea lor”, mărturisește Președintele Societăţii Cultural Patriotice ,,Avram Iancu” din Bihor.
Dincolo de Nistru este alt pământ
Țara noastră este a tuturor românilor pentru totdeauna și definitiv. Pentru a crea o imagine clară asupra granițelor firești ale României l-a citat pe geopoliticianul român, Simion Mehedinți: ,,Dincolo de Nistru este alt pământ”.
,,Țara noastră este de la Nistru până la Tisa, iar românii de peste Prut trebuie să se întoarcă Acasă, la mama lor, pentru că mama lor se numește România. Soluția este Unirea, iar noi, românii, suntem un popor inteligent și o vom realiza pe cale pașnică, cu voință liberă. Poporul român îi dorește pe românii noștri, de peste Prut acasă”, punctează Bartoș.
Când se va face Unirea?
Potrivit colonelului în rezervă Unirea se va face, iar acest deziderat nu este departe să se împlinească. Acesta adaugă că nu mai avem timp să stăm la mâna politicienilor de la București și Chișinău. Mai mult, Bartoș spune că inițiativa trebuie să vină din partea Republicii Moldova, pentru că România a dat undă verde la 27 martie 2018 pentru Reîntregirea Țării.
,,Tinerii trebuie să rupă granița dintre cele două state românești. Unirea se va face atunci când se va șterge hotarul din mintea basarabenilor. În cele mai grele momente pentru România, moldovenii lui Ștefan cel Mare au avut curajul să se unească cu România”, spune Bartoș.
În final, acesta l-a parafrazat pe marele istoric Simion Bărnuțiu, spunând: ,,Mergeți cu poporul de vreți să nu vă rătăciți!”