Directorul școlii românești de la Tiraspol, Ion Iovcev, mărturisește, într-un interviu pentru Radio Chișinău, că cel mai important lucru pentru el și profesorii din liceele cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană este faptul că și-au păstrat verticalitatea, în ciuda presiunilor administrației separatiste din regiune.
Radio Chișinău: Pentru început, dle Iovcev, vă rugăm să ne spuneți puțin din istoria Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol pe care îl conduceți. Când a fost înființat?
Ion Iovcev: Eu nu sunt născut în stânga Nistrului, sunt de la Cahul, dar mi-am făcut studiile în Tiraspol și am rămas acolo din anul 1974, de când am absolvit Institutul Pedagogic. Toată viața mea conștientă am trăit-o și am dedicat-o educației copiilor în stânga Nistrului. Cei din stânga Nistrului au o mentalitate diferită de cei din dreapta. Transnistria a fost puțin timp sub administrația românească. Dacă Basarabia a fost ocupată de ruși în 1812, Tiraspolul a ajuns sub ocupația țaristă încă din 1792. Dacă spațiul dintre Prut și Nistru a fost din 1918 până în 1940 în componența Țării noastre, România Mare, teritoriul din stânga Nistrului a continuat să fie sub ocupația rusă. Iar din anul 1992 și până în prezent regiunea transnistreană este ocupată de Federația Rusă. Toată mass media propagandistică a lăsat o amprentă puternică asupra populației din stânga Nistrului. Când am început activitatea în calitate de pedagog în raionul Slobozia, majoritatea școlilor erau cu predare în limba rusă, dar existau și școli cu predare în ”limbă moldovenească”, cum se numea atunci, calitatea predării fiind cu siguranță chiar mult mai bună decât este acum în regiune. La sfârșitul anilor 80, când la Chișinău a fost adoptat decretul privind declararea limbii române ca limbă de stat în baza grafiei latine, s-a început acea mișcare turbulentă din stânga Nistrului. Tot răul din fostul imperiu a început să acționeze și a făcut tot posibilul pentru a opri avântul mișcării de eliberare națională care se întâmpla în dreapta Nistrului. În regiunea transnistreană, din 1989 până în 1992, toate școlile care pe vremea sovietică erau cu predare în ”limbă moldovenească” adoptaseră grafia latină și au funcționat în baza limbii române recent legiferate și se supuneau Ministerului Educației de la Chișinău, condus de ministrul Nicolae Mătcaș.
(….)
Radio Chișinău: În ce context și când ați devenit directorul Școlii Medii Generale nr.20 din Tiraspol, care astăzi este Liceul „Lucian Blaga”?
Ion Iovcev: La 4 martie 1992, când președintele Mircea Snegur se afla în Statele Unite pentru a semna aderarea R. Moldova la Națiunile Unite, am fost chemat la Direcția de Educație din Tiraspol pentru a lua în primire școala care astăzi este Liceul ”Lucian Blaga”, primind primul botez. M-am așezat la masă ca să scriu consimțământul, iar în acest timp în încăpere au intrat doi bărbați neînarmați și doi cu automate. Eu eram împreună cu fosta directoare a instituției care urma să îmi predea școala. Dumneaei a refuzat să dea curs unui ordin al așa numitelor autorități, prin care părinții copiilor erau înrolați în așa numită armată transnistreană pentru a lupta împotriva fraților lor din dreapta Nistrului și așa numitele autorități au închis școala pentru mai multe săptămâni. Deci, au intrat aceste patru persoane în încăperea în care ne aflam. Cei doi cu automatele au scos siguranțele la arme. Au smuncit-o pe directoare, doamna Lungu, iar mie mi-a pus țeava automatului în spate. Dumnezeu ne-a salvat. Dar atunci am înțeles că nu aveai cu cine să vorbești, erau ca niște fiare și în orice moment puteau să te ducă în vreun subsol, sau undeva fără să știe cineva ce s-a întâmplat cu tine. M-au dus până la ușă, m-au împins, m-au lovit cu patul automatului. Atunci am revenit în Slobozia unde am lucrat până pe data de 27 mai. Fostul rector al Universității din Tiraspol, Petru Tolocenco, mai în glumă mai în serios mă întreabă : „Te-ai speriat? Nu vrei să iei conducerea școlii, fricosule!” Acest cuvânt ”fricos” m-a atins până în măduva oaselor, așa încât la 27 mai 1992, am decis și am luat în primire conducerea aceste instituții de învățământ. Era cu doar câteva zile înainte de bătălia de la Tighina, la 19 iunie 1992. Lucrasem doar câteva zile când a fost arestat Ilie Ilașcu, ai cărui copii învățau în școala noastră.
CITIȚI AICI INTERVIUL INTEGRAL.
