Jandarmii bistriţeni au cumpărat 20 de cadouri de Crăciun pentru copiii din Republica Moldova, cadouri pe care le vor transporta voluntarii Asociaţiei Tăşuleasa Social în Raionul Glodeni.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, jandarmii bistriţeni se alătură campaniei „Camionul de Crăciun pentru Basarabia”, prin achiziţionarea a 20 de astfel de cadouri care sunt pregătite special pentru această campanie de către magazinul Selgros Bistrița.
„Ele vor ajunge în această lună la copiii din Raionul Glodeni, Republica Moldova. Jandarmii sunt mereu acolo unde este nevoie de implicare, dăruire şi de sprijinul aproapelui. Dăruind aceste cadouri, putem aduce un zâmbet pe buzele copiilor care se vor bucura de venirea Moşului chiar dacă suntem în luna ianuarie!”, se arată în comunicatul IJJ.
În Republica Moldova, unde se sărbătoreşte Crăciunul de rit vechi la jumătatea lunii ianuarie, vor merge două camioane de daruri venite din Germania, scopul Asociaţiei Tăşuleasa Social fiind aceea să mai adune încă 2500 de daruri pentru alte două camioane.
„Dragi prieteni, acțiunea «Camionul de Crăciun» în parteneriat cu organizația Die Johanniter Unfall Hilfe decurge deja de 16 ani. În acești 16 ani, am bucurat copii din multe județe: Bistrița-Năsăud, Suceava, Cluj, Mureș, Maramureș, Sălaj etc. Anul trecut am fost prima dată și în Basarabia, în Raionul Glodeni cu un camion, împărțind bucurie la circa 1200 de copii. Anul acesta dorim să ne întoarcem cu 2 camioane la acești copii, dar în același timp am dori să vedem dacă în acești ani, în încercarea noastră de a schimba ceva în jur, chiar am reușit. De aceea, în colaborare cu Selgros Bistrița, avem o provocare pentru toți care vor să învețe să dăruiască: cele 2 camioane cu cadouri cer încă două camioane însoțitoare. Oare reușim să strângem 2 tiruri de cadouri pentru copiii din Moldova? Oare am învățat ceva în acești 16 ani? Aceasta este șansa noastră să aflăm răspunsul: Selgros Bistrița a pregătit cadourile, noi trebuie doar să mergem și să le plătim la casă. Dacă nu suntem din Bistrița, altă modalitate este plata directă a sumei de 144,82 lei în contul de mai jos, cu specificarea: «cadou de Crăciun pentru Basarabia»”, se mai arată în comunicat.
Cu banii adunați din cont, Asociația Tășuleasa Sociala va cumpăra cadourile pentru copiii din Glodeni. Tășuleasa Social, Cont IBAN RO50 BTRL 0060 1205 2541 08XX. Aceleași date bancare se pot găsi și pe site-ul www.tasuleasasocial.ro.