Ion Mâcnea Vetrișanu, fost primar al comunei Vetrișoaia, județul Vaslui, unionist, scriitor respectat și unul dintre cei mai prolifici autori din județ a primit titlul de Ambasador al Unirii. Vetrișanu este românul care visează să vadă Unirea cu proprii ochi. Revenirea la Țara-Mamă se poate produce doar prin dorința poporului, iar cultura este un prim pas spre conștientizarea marii legături dintre România și Republica Moldova, spune unionistul de pe malul Prutului.
,,Unirea din 1918 într-un singur stat a tuturor românilor s-a realizat ca expresie a voinței populare. Ea a fost rodul luptei tuturor forțelor și categoriilor interne. Ca cetățean al acestei țări, crescut pe mal de Prut, îmi doresc ca Basarabia să fie acasă, cu tot cu basarabeni. Este o onoare pentru mine să primesc titlul de Ambasador al Unirii și voi face tot ce stă în puterile mele să fim din nou împreună într-o Românie Mare!”, a declarat Ioan Mâcnea Vetrișanu.
Cetificatul de Ambasador al Unirii i-a fost oferit lui Ioan Mâcnea Vetrișanu de către președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion, care s-a aflat într-o vizită pe malul Prutului la Vetrișoaia.
,,Revin la Vetrișoaia de ficare dată cu mare drag. Aici știu că îl voi întâlni peveritabilul unionist, domnul Ioan Mâcnea Vetrianu, care militează pentru Unirea României cu Republica Moldova, chiar aici, pe malul Prutului. Sunt convins că acest titlu îi va da putere să lupte mai departe pentru idealul tuturor românilor”, a declarat liderul unionist, George Simion.
Ion Micnea Vetrișanu, fostul edil al localității de pe malul Prutului, a înșirat în curtea sa mai mult de 10 busturi ale celor mai apreciate personalități din România și Republica Moldova. Printre personalitățile marcante în curtea primarului se regăsește și marele scriitor român Grigore Vieru, poetul ce a iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Totodată prin rândul monumentelor se regăsește bustul maestrului Nicolae Botgros, dar și a cântărețului Nicolae Sulac.
Ioan Macnea organizează anual, la Vetrișoaia, un Festival al literaturii și istoriei dintre Nistru și Carpați. La cei 85 de ani ai săi, e un bărbat care ține viu spiritul unionist pe malul Prutului.