Victor Bulgar este unul dintre tinerii maltratați de poliție în timpul evenimentelor din șapte aprilie 2009. La zece ani de la cele întâmplate, dosarul său încă se mai află pe rol la procuratură, însă tânărul nu mai speră să i se facă dreptate, scrie Radio Chişinău.
Victor trăiește acum în România. A ales să plece pentru că în Chișinău vedea zilnic locurile unde a fost bătut și era nevoit să-și retrăiască amintirile. Într-un interviu pentru Radio Chișinău, el povestește că polițistul care l-a bătut i-ar fi cerut ulterior bani pentru că l-a lăsat să plece acasă.
Î: Victor, dosarul tău se află și acum pe rol la Procuratura de la Chișinău, la zece ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009. Mai ai vreo speranță că ți se va face dreptate?
R: Nu, sincer nu mai am nicio speranță. Vreau să ajung la CEDO, pentru că este ultima instanță în care am încredere și vreau să se facă dreptate, în sensul că vreau să știu că Moldova a pierdut. Pentru că fiecare procuror nu-mi spunea care sunt drepturile mele, dar încerca să mă convingă că nu am ce face, că situația nu este atât de gravă, ar fi bine să uit, că oricum nu o să demonstrez nimic și decât să-mi poarte cineva pică sau să am probleme în viitor, mai bine să o las într-o parte.
Î: Procurorii îți spuneau ă situația nu a fost gravă, dar cum a fost de fapt?
R: Lucrurile au fost foarte grave, pentru că atunci câteva sute de băieți au fost arestați pe nedrept și eu am fost bătut printre cel mai bestial. Am avut și o intervenție chirurgicală, puteam să mor din cauza complicațiilor. Chirurgul mi-a spus că dacă mai stăteam câteva săptămâni acasă era posibil să nu mă fi putut ajuta.
Î: Tu cum ai ajuns atunci în centrul Chișinăului să protestezi?
R: În februarie eu revenisem din România, după ce am lucrat acolo un an și trei luni. Am văzut că în România și în Europa este mult mai bine. Mă gândeam și că în Moldova s-ar putea să urnim lucrurile din loc. Pe data de 5 aprilie au fost alegerile, rezultatele după cum simțeam majoritatea dintre noi, în special tinerii, au fost falsificate. Pe 6 aprilie am ieșit să protestăm pașnic în fața Președinției: nu am fost auziți, nu a ieșit nici un lider politic. Ceea ce am înțeles atunci a fost că puterii nu-i pasă, că a făcut tot posibilul să falsifice rezultatele, pentru a rămâne sus. Eu cu fratele meu am ieșit pe 7 aprilie, pe la ora 10:00, în fața Președinției. S-a adunat multă lume (…) Am început să discutăm între noi: erau mulți studenți din diasporă, care veniseră acasă nemulțumiți de rezultatele alegerilor. Așteptam ca cineva din liderii comuniștilor să iasă, să discute cu noi și să ajungem la anticipate, dar totul a degenerat.
Era extrem de clar în două ore că și acțiunile poliției erau îndreptate să provoace mulțimea. Erau băieți infiltrați, iar foarte mulți protestatari s-au apucat de pietre să arunce, pentru că erau provocați.
CITIŢI AICI INTERVIUL INTEGRAL
