Jurnalistul Moise Guran a publicat pe site-ul său o scrisoare adresată liderului trupei Carla’s Dreams, având ca subiect cetățenia română și votul.
Scrisoarea semnată de Moise Guran:
Acu vreo câteva zile eram la serviciu, tastând concentrat la calculator, chinuit de gândurile mele când… ridic capul și în cadrul ușii biroului meu corporatist (de doi pe doi) văd fața asta. Să fac infarct, nu alta! Preț de o fracțiune de secundă am crezut că-s într-un coșmar cu lordu’ sith din Star Wars, dar apoi am început să zâmbesc larg, indecis dacă râdeam de propria-mi trâcneală sau de tabloul cu sith din cadrul ușii. Era Sergiu de la Carla’s Dreams, fusese invitat la noi la radio sau ceva. Mi-a spus câteva cuvinte, dar n-aș putea să reproduc exact ce a zis… Am reținut eu (dar poate a fost doar o impresie) că ei îmi ascultă emisiunea (România în Direct) și am presupus că merg ca toți artiștii cu mașina prin țară pe la turnee… În fine, cred că am bâlbâit ceva de genul mulțumesc, nici nu mai știu, căci a dispărut imediat, ca o impresie. De parcă nici n-ar fi fost. Toată scena a durat probabil 7-8 secunde. Zece, poate. Apoi a plecat. Ceea ce a urmat m-a surprins. Cineva, un cutare ce mi-e și prieten pe deasupra, a declanșat un public shaming, pentru că Sergiu a zis la noi la radio că are cetățenie română, dar nu e decis să meargă la vot și că se mai documentează. Preț de vreo două zile apele Prutului s-au învolburat, cei aflați de o parte și de alta aruncându-și unii altora reproșuri de genul “sunteți români din interes!” sau “voi ne tratați de parcă am fi ruși, nu români!” Din păcate, ambele acuze sunt cel puțin parțial adevărate.
Dragă Sergiu, mă adresez ție pentru că ești în egală măsură și cunoscut și anonim, deci ai putea fi oricare din cei peste 500 de mii de moldoveni cu cetățenie română. Vorbind cu tine, vorbesc cu fiecare dintre voi, considerându-vă nu ca grup alogen așa cum o fac cei mai ignoranți dintre membri societății românești, ci pe fiecare în parte, ca oameni, ca individualități, așa cum fiecare dintre noi este definit cu drepturi și îndatoriri de Constituția României. Considerați așadar, stimați moldoveni, că prin apelativul Sergiu, nu mă adresez solistului de la Carla’s Dreams, nu mă adresez vouă ca mulțime de români născuți în Republica Moldova, ci mă adresez ție, personal, cel care citești această scrisoare deschisă, indiferent că ești în România, în Moldova, în Spania, Italia, sau pe unde ăi fi ajuns până la momentul acesta.
Sigur că nu e nimic rău în a avea un interes personal legat de obținerea cetățeniei, însăși ea, Constituția României, enumerând un număr de drepturi patrimoniale ce vin odată cu această cetățenie. Printre ele, dreptul la circulație în afara țării (cu tot cu dreptul de a emigra, inclusiv în UE), dreptul la muncă și, cel mai important dar și mai gol de conținut, dreptul la un nivel de trai decent. Să-ți spun ceva despre acesta din urmă, căci el a fost mult dezbătut în România după 1991, atunci când a intrat în vigoare actuala Constituție. Și asta pentru că lucrurile nu mergeau deloc bine în România, iar articolul ăla părea un fel de bătaie de joc la adresa cetățenilor români – cum să scrie în Constituție să fie bine, iar lumea să moară de foame? În realitate ne aflam într-o confuzie, aceeași în care te afli și tu acum, dragă Sergiule, și în care încă se mai află o largă majoritate a cetățenilor români. Și asta pentru că deși trecut la titlul despre drepturi fundamentale, Articolul 47 prevede o obligație a statului român de a lua măsurile necesare să asigure cetățenilor români un drept decent. Dreptul este așadar individual, al meu, al tău, al fiecărui purtător de buletin/pașaport românesc, dar obligația este a unei entități colective, a organizației din care noi facem parte, pe care o determinăm în primul rând prin voințele noastre individuale de a fi cetățeni români. Această organizație este România, statul român.
În mod corelativ, dreptului de a fi cetățeni și de a face tot posibilul (prin organizația colectivă “statul român”) pentru a trăi decent, îi corespunde o obligație – aceea de fidelitate față de România (înscrisă la Articolul 54 din Constituție). Așadar, cele două articole funcționează împreună, se și implică unul pe celălalt, un nivel de trai decent neputând nici logic funcționa în absența unei fidelități față de România, a mea, a ta, a fiecăruia dintre noi cei ce capacităm statul român.
Acum o să întrerup pentru puțin mica demonstrație juridică, pentru a-ți vorbi despre relațiile noastre de români născuți în două entități statale separate – România și Republica Moldova. Vezi tu, cele două țări sunt atât de surori pre cât de frați reușim să fim eu și cu tine. Îți place de mine? Îmi place de tine? În mod natural da, dar relațiile dintre neamuri nu-s întotdeauna cele mai bune. Ba mai ai de împărțit oarece moștenire, ba ți-e ciudă că-s mai prieten cu americanul decât tine, ba mi-e ciudă că te uiți uneori mai mult către rus decât către mine, fratele tău… În realitate, eu românul din România, ca frate mai mare al tău, românul din Moldova, ar fi trebuit să reușesc până acum prin drumul meu în viață să-ți fiu călăuză și model, să-ți arăt calea cea bună, să-ți spun uite Sergiule, așa se face treaba, fă și tu ca mine… Dar n-am reușit decât să te conving că am avut mai mult noroc. Că România a intrat în Europa nu pentru că a fost mai deșteptă, mai democrată și mai muncitoare, ci pentru că așa au decis alții, ceea ce în cazul Moldovei nu s-a putut. Și, conștienți amândoi că așa au stat lucrurile, am făcut ca frați ce suntem aceleași greșeli – împreună am abandonat și România și Moldova, fie părăsindu-le și emigrând, fie concentrându-ne prea mult și prea individual pe ceea ce era într-adevăr dreptul nostru, acela de a ne face un proiect de succes individual, personal, prea personal și prea individual, atât de individual încât organizația noastră (România) n-a prea mai avut nicio șansă. Am greșit. Iar greșeala a fost atât de mare încât acum norocul ăla de a avea o Românie în Uniunea Europeană este în mare pericol. Firesc, norocul și-l mai face și omul. Oricât noroc ar fi, trebuie să fii om ca să îl poți numi noroc.
Am fost orbi, Sergiule! Și orbi suntem ori de câte ori ne acuzăm reciproc ba că tu ai doar interes (nu și fidelitate) în cetățenia aia română, ba că eu nu te tratez ca pe un frate, ci ca pe un străin. Tu ești eu, iar eu sunt tu, în realitate suntem la fel mai ales când vine vorba de prostii, de greșeli și de aruncat vina de la unul la altul. Suntem într-un cerc vicios, fiecare rău pe care ni-l facem singuri alimentând și mai mult rău, punând o distanță și mai mare între noi. Dar este atât de simplu să spargem acest cerc vicios și să-l transformăm într-unul virtuos…
Dacă la nivel individual, eu și tu am făcut un mare pas înainte pentru reîntregirea familiei prin acordarea cetățeniei române moldovenilor care se trag din strămoși ce au avut cândva cetățenie română, la nivel de organizații acest lucru nu s-a putut. Dar se va putea, într-o zi. Acea zi nu depinde nici de ruși, nici de americani, depinde doar de noi, de români și de moldoveni, de noi doi, Sergiule, românul și moldoveanul care fac acum parte din organizația numită România. În realitate e foarte simplu – aceasta poate și trebuie să devină un soft-power pentru Republica Moldova, un model de urmat, o țară europeană, democratică și prosperă. Noi doi, Sergiule, putem face asta! Hai cu mine, fratele tău mai mare!
Te chem la vot! Tu și ceilalți 500 de mii de moldoveni cu cetățenie română, faceți un număr comparabil cu cel al românilor care pot vota (din cauza numărului mic de secții) în vestul Europei. La aceste alegeri și la Referendum se poate vota oriunde, indiferent de adresă, și la București și la Iași și la Chișinău, Paris sau Londra. Votează, Sergiule! E timpul să capacităm un stat român și să facem din organizația România ceea ce vrem și pentru ea, dar și pentru Moldova, căci Moldova o să urmeze firesc și natural un exemplu bun. Dar nici Moldova, nici România nu pot asta fără noi doi, fără fiecare dintre noi. Acum e momentul nostru, momentul în care contăm, în care unirea dă putere. Ai spus că te mai gândești (că te mai documentezi) dacă mergi sau nu la vot. Ia această scrisoare ca pe o mână întinsă, dar și ca pe un material de documentare. Să trăiești!
