În 1941, în noaptea de 12 spre 13 iunie, a început primul val de deportări sovietice din RSS Moldovenească în infernul de gheaţă al Siberiei.
Conform datelor de arhivă, la acea dată, în Basarabia, Nordul Bucovinei şi Herţa au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5479 au fost arestate (ca „membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice”) şi 24.360 au fost deportate.
Violenţa şi represaliile au fost modalităţile sigure prin care puterea sovietică îşi putea impune voinţa în spaţiul de la est de Prut. Doar în RSS Moldovenească au fost arestate 18.392 persoane – 4507 “capi de familie” (4342 din considerente politice şi 165 cu dosare penale) şi 13.885 persoane deportate.
Deportatii au fost transportati în conditii inumane, în vagoane de marfă închise, iar pe drumul care putea dura şi şase săptămâni, aceştia nu au beneficiat de asistenţă medicală, de apă sau mâncare şi au călătorit în condiţii igienice precare. La destinaţie au fost obligaţi să îşi construiască propriile lagăre, să lucreze în condiţii foarte grele – temperaturi extreme, norme de muncă greu de atins, hrana proastă şi puţină.
Conform Historia.ro, într-un memoriu întocmit la 15 noiembrie 1941 de autorităţile române se menţiona unde au fost deportaţi basarabenii: S.S. Kazahă -9.954 de persoane, R.A.S.S. Komi – 352, regiunea Krasnoiarsk – 470; regiunea Omsk -6.085 şi regiunea Novosibirsk – 5.787. Toţi erau acuzaţi de troica NKVD şi deportaţi pe termene ce ajungeau la 20 de ani. Potrivit istoria.md, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane — din staţia Basarabeasca, 44 vagoane — din staţia Căuşeni, 48 vagoane — din staţia Tighina, 187 vagoane — din staţia Chişinău, 48 vagoane — din staţia Ungheni, 83 vagoane — din staţia Ocniţa, 133 vagoane — din staţia Bălţi, 73 vagoane — din staţia Floreşti, 40 vagoane — din staţia Rîbniţa, 38 vagoane — din staţia Bolgrad, 103 vagoane — din staţia Arţiz, 340 vagoane — din staţia Cernăuţi.
