Astăzi este pomenit Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1457 și 1504, unul dintre cei mai mari români apărători ai creștinătății.
„Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au ajunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Ştefan vodă într-acelaşi anu iarnă grea şi geroasă, câtu n-au fostu aşa nici odinioară, şi decii preste vară au fostu ploi grele şi povoaie de ape şi multă înecare de apă s-au făcut. Au domnitu Ştefan vodă 47 de ani şi 2 luni şi trei săptămâni şi au făcut 44 de mănăstiri şi însuşi ţiitoriu preste toată ţara”, consemna cronicarul Grigore Ureche.
Când a fost să moară Ştefan
Multă jale-a fost în ţară
Şi la patul lui de moarte
Toţi boierii s-adunară.
Cu un dangăt plin de jale
Mii de clopote dau veste:
Ştefan Vodă al Moldovei,
Ştefan Vodă nu mai este!
Tristă-i mănăstirea Putna,
Porţile deschise-aşteaptă
Strălucit convoi ce vine
Şi spre ea încet se-ndreaptă.
Este Ştefan, azi străbate
Cel din urmă drum din ţară
Dar pe unde trece-acuma,
În măreaţa zi de vară?
Plânge dealul, plânge valea,
Plâng pădurile bătrâne,
Şi poporu-n hohot plânge:
– Cui ne laşi pe noi, stăpâne?
– Eu vă las în grija mare
A lui Dumnezeu cel Sfânt,
Să stați strajă la hotare,
Să păziţi acest pământ!
Şi de veţi vedea că vine
Vreun duşman nesăbuit,
Să strigaţi atunci la mine,
Voi sări şi din mormânt!
Toți copiii României
sunt din nemul lui Traian
Si în fiecare suflet,
se mai naște un Ștefan
Jos în vale, sus pe creste,
Tuturora dați de veste
Ștefan Vodă al Moldovei,
Ștefan Vodă mai trăiește!
