Judecătorii Curţii Constituţionale l-au ales luni preşedinte al instanței pe Vladimir Ţurcan, desemnat din partea Parlamentului. Înainte de a fi ales judecător constituțional, Vladimir Țurcan a fost deputat din partea Partidului Socialiștilor al lui Igor Dodon.
Din noua componență a Curții Constituționale fac parte Eduard Ababei și Serghei Țurcan, numiţi de CSM, Liuba Şova şi Nicolae Roşca, numiţi de Guvern, și Domnica Manole şi Vladimir Ţurcan, numiţi de Parlament.
„Desemnarea unui exponent al Partidului Socialiștilor în fruntea Curții Constituționale este un lucru grav care știrbește și mai mult încrederea în unica instituție de jurisdicție constituțională din țară”, s-a pronunțat premierul Maia Sandu.
Maia Sandu a cerut ca votul să fie devoalat. „Avem dubii rezonabile să presupunem că votarea a fost una viciată, de aceea solicit ca fiecare judecător să spună public pentru cine și-a dat votul. În situația în care acest lucru nu se va întâmpla, ne rezervăm dreptul să acționăm în consecință. Nu putem permite ca procesul de dezoligarhizare a statului împotriva regimului Plahotniuc să se sfârșească cu preluarea controlului asupra unei instituții-cheie de către o altă forță politică, indiferent care ar fi aceasta”, a spus premierul aflat în alianță cu Igor Dodon.
Vladimir Țurcan declara pe marginea războiului de pe Nistru că a avut „un caracter geopolitic, iar acest lucru s-a pornit de la creșterea valului de naționalism. Țin minte foarte bine ce a fost în 1989, când s-a aprobat Legea privind funcționarea limbilor și ceea ce era în Moldova atunci și în jurul sediului Parlamentului la aprobarea legii. Lozincile și chemările la unire, de aici a pornit totul și este produsul nostru autohton”.
Țurcan este unul dintre cei mai longevivi deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, având la activ cinci mandate de parlamentar, cu o întrerupere de doi ani, cât a fost ambasador în Federația Rusă.
În anul 2001 a intrat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Comuniștilor. Din partea PCRM a fost deputat în trei legislaturi – 2001-2002 și 2005-2009, apoi în 2009-2014. În 2014 ajunge în Parlament pe listele Partidului Socialiștilor.