Rusia încearcă să ridice o nouă „cortină de fier”, care trece prin Marea Neagră, cu România, Turcia, Bulgaria, pe de o parte, şi cu Georgia, Ucraina şi Republica Moldova, pe de altă parte, pentru a-şi putea folosi forţa împotriva ţărilor care nu fac parte din Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO), a declarat generalul în rezervă american Ben Hodges, care între 2014 şi 2017 a fost comandant al Forţelor terestre americane în Europa (USAREUR), într-un interviu acordat duminică publicaţiei ucrainene Segodnia, transmite Agerpres.
De aceea, în opinia sa, este necesar ca NATO să-şi sporească prezenţa în Marea Neagră pentru ca ea să dispună de mai multe posibilităţi de a asigura libertatea de navigaţie, de a proteja Alianţa, precum şi de a descuraja Rusia de la acţiuni agresive împotriva „partenerilor noştri”.
În acest interviu, generalul american şi-a exprimat preocuparea faţă de situaţia legată de Odesa. „Ceea ce a făcut Rusia în Crimeea s-ar putea extinde şi în Odesa” (sud-vestul Ucrainei), a spus el.
„Atunci când noi anunţăm locul unor viitoare exerciţii (în Marea Neagră), ei (ruşii) închid accesul spre aceste zone. Aceasta reprezintă o formă de blocadă temporară împotriva Odesei. Nu este o întâmplare. De aceea, România şi alţi aliaţi ai noştri sunt atât de îngrijoraţi”, a afirmat Ben Hodges, subliniind importanţa ca Ucraina să-şi construiască o flotă modernă.
„Pe măsură ce Ucraina continuă să se modernizeze, continuă programul său de reformă în domeniul apărării, ar trebui să se gândească şi la dispozitive fără pilot. Un fel de drone, însă pentru activităţi maritime: drone subacvatice şi de suprafaţă care să ajute în activităţi de recunoaştere, care să urmărească navele de suprafaţă şi submarinele”, a menţionat fostul comandant USAREUR.
Potrivit acestuia, Kievul poate face multe lucruri pentru securitatea la Marea Neagră, cum ar fi schimbul de informaţii cu România, Georgia şi SUA.
„Este foarte important să fim foarte precişi în semnalele trimise Kremlinului: suntem pregătiţi şi prezenţi în regiunea Mării Negre. Şi trebuie să acţionăm împreună’, a afirmat Ben Hodges, subliniind că numai printr-o colaborare între statele riverane se poate securiza zona Mării Negre. ‘Nicio naţiune nu o poate face singură. Doar o Alianţă, plus partenerii, cu o reţea comună, printr-o coordonare a serviciilor de informaţii şi a acţiunilor ţărilor riverane” poate realiza acest obiectiv, a apreciat el.
Întrebat dacă incidentul din 2018 când Gărzile de coastă ruse au sechestrat trei nave militare ucrainene care voiau să traverseze strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov s-ar putea repeta în cazul gazoductelor Turkish Stream şi Nord Stream 2, în condiţiile în care Rusia a arătat că îşi va apăra infrastructura strategică chiar cu preţul recurgerii la forţă, generalul american nu a exclus un astfel de scenariu.
„Nu exclud că Rusia ar putea încerca să facă acest lucru. Am participat la discuţii unde a fost examinat scenariul blocării de către Rusia a Klaipedei (unul dintre cele mai mari porturi la Marea Baltică) în Lituania din cauza unei prezumtive ameninţări faţă de Nord Stream”, a spus acesta, adăugând că NATO trebuie să fie pregătită pentru a răspunde unor astfel de provocări.
Salutând eliberarea celor 24 de marinari ucraineni în cadrul unui recent schimb de deţinuţi cu Rusia, el a spus că Moscova trebuie să returneze Kievului şi cele trei nave sechestrate în incidentul naval din Marea Neagră în noiembrie trecut.
„Personal cred că trebuie să menţinem sancţiunile la adresa Rusiei pentru ca ea să plătească preţul pentru acest act de piraterie”, a adăugat Ben Hodges.
În acelaşi timp, el a respins scenariul unui război la scară largă între Rusia şi Ucraina în viitorul apropiat. „La ora actuală, sunt puţin probabile atacuri la scară mare din partea ruşilor şi avansarea lor pentru a captura mai multe teritorii în Ucraina sau vreun atac al Kievului pentru a recupera Donbasul”, a apreciat generalul american, potrivit căruia Kremlinul este foarte mulţumit de ceea ce a obţinut: a capturat Crimeea, iar comunitatea internaţională nu poate se pare să facă nimic în această privinţă.
„Este foarte important că guvernul ucrainean a făcut o prioritate din rezolvarea paşnică a conflictului din Donbas şi din încetarea ostilităţilor acolo”, a subliniat Ben Hodges în interviul pentru publicaţia ucraineană Segodnia, menţionând că Rusia continuă să destabilizeze estul ţării, creând o situaţie care face foarte dificilă integrarea Ucrainei în Occident şi subminând guvernul ucrainean.