Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava a inițiat o colaborare cu Teatrul Dramatic „Olga Kobileanska” din Cernăuți, organizând astfel primul turneu internațional al Stagiunii 2019-2020.
Spectacolul este o producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava și se va juca pe scena Teatrului Dramatic „Olga Kobileanska” din Cernăuți, în data de 26 septembrie 2019, de la ora 18:30, în limba română, având traducere și în limba ucraineană. Acesta va fi doar primul pas al colaborării dintre cele două instituții teatrale, care presupune un schimb de spectacole și o intensificare a relațiilor culturale dintre cele două regiuni, notează BucPress.
Deplasarea la Cernăuți este finanțată parțial printr-un proiect al TMMVS, desemnat câștigător de UNITER, organism ce oferă anual susținere instituțiilor teatrale din Fondurile speciale ale timbrului teatral.
Spectacolul „Noapte bună, tăticule!” o adaptare după Jean Poiret „este o comedie spumoasă, despre micile noastre slăbiciuni, în acest secol grăbit. O poveste despre dragoste și trădare, despre infidelitate și devotament, despre triunghiul clasic (el, ea și amanta) ce ne violează spațiul nostru conjugal, despre inocență și imoralitate, în fine, e despre noi, consumatorii de cultură”, afirmă regizorul Alexandru Grecu.
„O comedie subtilă și foarte actuală, servită lejer, cu mult umor și scene destul de picante, ancorate în lumea sentimentelor umane.
Gong … începe spectacolul! Un spectacol despre noi … Gong!”– completează regizorul.
Alexandru Grecu a obținut în 2010 titlul onorific de Artist al Poporului, în Chișinău, și este un nume cunoscut și apreciat în lumea teatrului.
În calitatea sa de director artistic şi prim-regizor al Teatrului Național Satiricus „I. L. Caragiale” din Chișinău, dar şi în cea de preşedinte al Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM), organizează mai multe manifestări culturale de anvergură.
Spectacolele sale de la Teatrului Național Satiricus „I. L. Caragiale” din Chișinău se bucură de un real succes și dintre ele amintim: D`ale Carnavalului, Unde mergem, domnilor, Salvați America, O noapte furtunoasă, Dictatorul, Carmen, Angajare de clovn, Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă societate, Soție de împrumut, Țara asta a uitat de noi…
Regizorul Alexandru Grecu a fost distins cu Marele Trofeu Thalia – 2000 și titlul Cel mai bun spectacol al anului pentru spectacolul Maestrul și Margarita, în cadrul Galei Premiilor UNITEM.
Biletele se mai pot achiziționa de la Casa de bilete a Teatrului Dramatic „Olga Kobileanska” din Cernăuți.