Centrul de Resurse Juridice din Republica Moldova a publicat un studiu care arată că justiția R. Moldova este slabă. Deși au salarii mai mari decât cei din Ucraina, Armenia sau Georgia, judecătorii și procurorii de la Chișinău nu-și fac bine treaba, dosarele lor fiind criticate de către CEDO.
În ciuda majorării substanțiale a salariilor judecătorilor şi procurorilor din ultimii ani, cheltuielile alocate justiției în Republica Moldova sunt considerabil mai mici decât cele din regiune, se arată într-un studiu comparativ, prezentat astăzi de Centrul de Resurse Juridice. Magistrați mai prost plătiţi sunt doar în Ucraina, conform aceluiași studiu. Raportat la ponderea cheltuielilor bugetare şi la salariul mediu pe economie, aceste fonduri, totuşi, sunt comparabile cu media europeană. Analiza mai arată că judecătorii examinează mai puţine cauze decât colegii lor din ţări foste socialiste şi deseori în termeni mult mai alerţi, ceea ce ar explica şi calitatea slabă a justiției, sunt câteva concluzii prezentate de președintele acestei organizații.
Examinând numărul angajaților din sistemul de justiţie, Vladislav Gribincea, președintele Centrului de Resurse Juridice, a constatat că, la aproape 30 de ani de la destrămarea URSS, procurorii sunt de aproape două ori mai numeroși decât judecătorii, de unde a dedus că apărătorii de stat au o pondere mai mare în justiție decât magistrații.
„Deseori ne plângem că procesele în Republica Moldova durează prea mult. Statisticile au arătat că nu este aşa, din contra, Republica Moldova este printre ţările cu cea mai mare viteză a justiţiei, de trei ori peste media europeană, şi această grabă are un preţ – calitatea actului de justiţie, care de multe ori a fost criticat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Atunci când vorbim de numărul de procurori raportat la cap de locuitori, Republica Moldova este aproape dublu peste media europeană, iar la numărul de judecători este sub media europeană şi interesant este că în Republica Moldova numărul de procurori este mai mare decât numărul de judecători, pe când în ţările cu o democrație avansată lucrurile stau exact invers. Explicația mea pentru acest fenomen este una istorică: noi venim dintr-un trecut în care procuratura tradițional era puternică şi domina justiţia”, a menționat acesta.
O altă concluzie spulberă mitul că judecătorii sunt împovărați de dosare. Analiza realizată de Centrul de Resurse Juridice constată că ei examinează cu 30% mai puține dosare decât în medie în țările Consiliului Europei. În plus, un dosar parcurge toate cele trei instanţe, în medie, în 260 de zile sau de trei ori mai rapid decât în alte ţări. Excluderea termenelor foarte scurte de examinare în cazul mai multor categorii de cauze ar permite judecătorilor să se concentreze pe litigiu, şi nu pe termen, a fost de părere Gribincea.