În suburbia Roșa a Cernăuțiului, din inițiativa Societății ,,Golgota” a românilor din Ucraina și cu susținerea Bisericii locale, condusă de părintele Ioan Blaga, a fost organizează o Slujbă de comemorare a Martirilor Neamului românesc, localnici din Roșa , care au fost deportați în Siberia, Kazahstan și Carelia Finlandeză, fără să se mai întoarcă la vatra strămoșească – informează BucPress.
La manifestare au participat membrii Societății ,,Golgota”, ziariști, cercetători, pedagogi, mulți români cu suflet mare din Cernăuți. S-a vorbit despre urgiile prin care au trecut români exilați și care până la ultima suflare și-au păstrat dragostea față de pământul natal, față de limba maternă și credința ortodoxă. La manifestare a participat și Consulatul General al României la Cernăuți prin prezența ministrului consilier Edmond Neagoe, fiind depuse flori și coroane la monumentul sufletelor secerate de gloanțe, frig, foame și boli, cauzate de regimul sângeros.
Roșa este o așezare cu mult mai veche ca orașul Cernăuți, care datează cu anul 1259, anul când a fost construită cetatea Ceciun (Țețina de astăzi ). Țara de Sus a Moldovei, din care făcea parte pe atunci Roșa, era o Țară prosperă și populată în întregime de români, potrivit istoricilor.