Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, a transmis astăzi o declarație politică în Parlamentul României, prin care trage un semnal de alarmă cu privire la soarta Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, se arată într-un comunicat de presă.
Diaspora românească a ajuns a cincea cea mai mare din lume, conform unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În ultimii opt ani, 630.000 de copii români s-au născut în afara granițelor țării. Numărul total de români de peste hotare a trecut deja de pragul de 10 milioane în comunitățile istorice, Republica Moldova și Diaspora. În prezent, numărul românilor de peste hotare este aproape egal cu cel al concetățenilor rămași în țară, rata de emigrare din România fiind una alarmantă, se arată în comunicat.
„Am ajuns să fim priviți pe arena internațională ca o națiune a exodului continuu. Fără politici ferme și o strategie consecventă, în următorii 10-15 ani, națiunea română va fi deja una preponderent diasporală sau expatriată”, avertizează Constantin Codreanu.
Românii de peste hotare se confruntă cu numeroase probleme, între care multe țin de amenințarea cu pierderea identității naționale și culturale. Nicio altă națiune din Uniunea Europeană și de pe continent nu întâmpină asemenea dificultăți și riscuri. În mod evident, într-o asemenea situație, statul național român are obligația să intervină, prin toate instituțiile, instrumentele și mijloacele, reparator și, de multe ori, salvator.
„Am văzut configurația noului Guvern gândită de Partidul Naţional Liberal. Din păcate, din organigrama acestuia lipsește Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, tocmai instituția menită să se ocupe de rezolvarea problematicii complexe a celor peste 10 milioane de români extrafrontalieri. Deși sunt susținător fervent al unui Guvern suplu și eficient, dată fiind supradimensionarea aparatului central de stat, eliminarea MRP din Guvern este o decizie total greșită pentru că vorbim de o instituție-cheie a României. Nu accept lipsa fondurilor ca argument în acest caz. Eliminarea pensiilor speciale sau/ și reducerea subvențiilor virate în conturile partidelor parlamentare – în prima decadă a lunii octombrie aceasta a fost de 21 de milioane de lei potrivit Autorității Electorale Permanente – sunt 2 surse punctuale din care pot fi alocate fonduri pentru MRP. Ca să avem termeni de comparație relevanți, trebuie să știți bugetul alocat MRP pentru sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni, pentru întreg anul 2019, a fost de 14.665.000 de lei. Quod erat demonstradum!”, a transmis deputatul în declaraţia sa din Camera Deputaţilor.
Codreanu aminteşte că în ianuarie 2018, atunci când guvernarea PSD-ALDE gândise desființarea MRP, s-a opus cu vehemență, alături de zeci de organizații non-guvernamentale ale românilor din afara granițelor țării. Politicianul arăta atunci că desființarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni ar fi un regres politic major și un atentat la securitatea cultural-identitară a României.
Înființarea acestui minister a fost susținută de întreaga clasă politică și de milioanele de etnici români din afara granițelor țării. Desființarea MRP, indiferent cine ar decide acest lucru, ar reprezenta un act ostil milioanelor de români extrafrontalieri.
„Este o idee total neinspirată, care transmite un semnal politic pe cât de clar, pe atât de greșit. Sacrificând Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, noua guvernarea sacrifică interesele celor peste 10 milioane de români de peste hotare. Organizațiile reprezentative ale românilor de pretutindeni, fie că sunt din comunitățile istorice, din Republica Moldova sau din Diaspora, au cerut răspicat nu doar păstrarea și consolidarea administrativă a MRP, dar și creșterea substanțială a bugetului acestuia, inclusiv la recentul Forum al Românilor de Pretutindeni, organizat, luna trecută, la București”, mai spune parlamentarul.
Codreanu accentuează că pentru niciun alt minister, în toată istoria României, nu s-a făcut atâta campanie și nu a existat o așteptare mai mare din partea a peste jumătate din națiunea română rămasă sau plecată în afara granițelor țării. În acest context, aminteşte articolul 7 din Constituția României, intitulat Românii din străinătate: „Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt”.
„Este firesc să ne întrebăm: cine are nevoie de desființarea MRP și pentru care scop anume? Niciodată Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul Culturii sau alte ministere nu vor putea face față cum se cuvine multiplelor și complexelor nevoi ale celor peste 10 milioane de români. E cu atât mai greu de înțeles și de acceptat această intenție de desființare a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în condițiile în care vorbim de un partid politic ce se bucură de o mare susținere în rândul cetățenilor români din afara granițelor țării. Așa cum am procedat și anterior, în repetate rânduri, fac apel către noua guvernare a țării, care urmează să se instaleze, în viitorul apropiat, la Palatul Victoria: renunțați la orice intenție de dizolvare a MRP! Trebuie să consolidăm această instituție, inclusiv printr-o bugetare adecvată, pentru a ne putea îndeplini exemplar, ca stat național, obligația de sprijinire a românilor de pretutindeni. Renunțați la populismul ieftin al desființărilor și tăierilor! Haideți să ne comportăm ca oameni de stat care, dincolo de interesele politice, partinice, de grup, sunt în stare să aplice o strategie pe termen lung pentru români și pentru România!”, este mesajul deputatului Constantin Codreanu.