La Kiev a sosit o delegație a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), care studiază implementarea Legii Ucrainei „Despre funcționarea limbii ucrainene ca limbă de stat”, informează Agenția BucPress din Cernăuți.
Potrivit unui comunicat de presă al MAE al Ucrainei, experții se află la Kiev pentru a elabora concluzia Comisiei de la Veneția privind legea lingvistică, iar proiectul acestei concluzii va fi discutat în timpul ședinței din decembrie. Delegația Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a discutat cu reprezentanții puterii de stat, ai partidelor politice, membrii societății civile și organizațiilor internaționale despre efectele acestei legi.
Potrivit MAE ucrainean, ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Vasyl Bodnar, a menționat în timpul întâlnirii cu delegația Comisiei de la Veneția că Legea Ucrainei „Despre funcționarea limbii ucrainene ca limbă de stat” corespunde Constituției Ucrainei, fiind luată în calcul experiența statelor europene. Diplomatul a declarat că Ucraina asigură drepturile minorităților naționale, iar această lege are ca scop să extindă posibilitățile minorităților naționale „să joace un rol însemnat în societatea ucraineană”.
În timpul întâlnirii raportorilor Comisiei de la Veneția cu reprezentanții societății civile, președintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, asociat onorific al AP a Consiliului Europei, dr. Ion Popescu, a menționat necesitatea „asigurării și respectării drepturilor constituționale” a românilor din Ucraina la instruire in limba maternă. A fost discutată starea „mass-media” a minorităților naționale, folosirea limbilor în sferele administrativ-sociale prin prisma concordanței cu normele Constituției Ucrainei, Convenției-cadru privind protecția minorităților naționale, Cartei europene a limbilor minoritare sau regionale. A fost subliniat faptul că, în urma unor decizii ale Curții Constituționale care au modificat configurația privind asigurarea drepturilor minorităților naționale din Ucraina, Guvernul ar trebui să țină cont de acordurile și angajamentele internaționale, fiind subliniată dezaprobarea Legii Educației și Legii „Privind Limba de Stat” de către comunitatea românească din Ucraina.
În timpul întâlnirii cu reprezentanții minorităților naționale din Ucraina au fost menționate unele articole ale Legii lingvistice (art. 7, 15, 21) care încalcă drepturile fundamentale ale omului la utilizarea limbii materne, fiind încălcate, după părerea minorităților naționale, prevederi ale Constituției Ucrainei. Legea este în contradicție cu imperativul juridic din art. 27 al Pactului internațional privind drepturile civile și politice, respectiv: „În țările în care există minorități etnice, religioase și lingvistice, persoanelor aparținând unor astfel de minorități nu li se poate refuza dreptul, împreună cu alți membri ai aceluiași grup … de a-și folosi limba maternă”. La întâlnire au participat reprezentanți ai minorităților etnice – maghiari, greci, români, ruși, germani, romi, găgăuzi ș.a.
Membrii delegației Comisiei de la Veneția: Rainer Hofmann, Germania, raportor al Comisiei de la Veneția; Veronika Bilkova, Cehia, raportor, Thomas Markert, Germania, Secretarul Comisiei de la Veneția, Herdis Kjerulf-Thorgeirsdottir, Islanda, raportor, Mesut Bedirhanoglu, Turcia, raportor.
BucPress amintește că Legea cu privire la asigurarea funcţionării limbii ucrainene ca limbă de stat a intrat în vigoare în luna iulie, documentul prevăzând utilizarea obligatorie a limbii ucrainene în toate domeniile vieții social-economice și politice.
Această lege prevede că fiecare cetăţean al Ucrainei este obligat să vorbească limba de stat ca limba ţării a cărei cetăţenie o deţine. Astfel, legea stabileşte că limba oficială în Ucraina este limba ucraineană şi ea este obligatorie pentru toate instituţiile de stat în toate sferele de activitate pe întreg teritoriul ţării. Ea îi obligă pe oficiali şi funcţionarii publici să vorbească limba de stat şi să o aplice în exercitarea atribuţiilor oficiale. Limba de stat este obligatorie în domeniul educaţiei, a relaţiilor de muncă, în sfera medicală şi a prestărilor de servicii, precum şi în publicitate.
„Subliniez că această lege nu aduce vreo atingere limbilor minorităților naționale din Ucraina”, a spus fostul președinte Petro Poroșenko în timpul semnării, în timp ce reprezentanții minorităților naționale i-au cerut să nu o promulge.
La 25 aprilie, Rada Supremă a adoptat această lege. Limba ucraineană trebuie să fie utilizată în sectorul prestării serviciilor, în sectoarele de stat și comunale, în descrierea și marcarea mărfurilor și serviciilor.
Autorii proiectului de lege privind limba ucraineană au exclus din text o prevedere importantă pentru minoritățile naționale. Așadar, a fost exclus aliniatul: „Statutul limbii ucrainene ca limbă de stat nu poate să fie un temei pentru încălcarea drepturilor lingvistice sau ale necesităților lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale”. Acest articol de mare importanță pentru românii din Ucraina este considerat de autorii legii unul inutil și speculativ.