Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) anunţă că Purcari Wineries Group (Purcari, BVB:WINE), unul dintre cele mai mari grupuri de vinificaţie din regiunea Europei Centrale şi de Est, devine Membru Asociat al ARIR, conform unui comunicat de presă al organizaţiei.
„Misiunea Purcari este să aducă bucurie în viaţa oamenilor, oferindu-le vinuri de înaltă calitate, inspiraţionale, etice şi la un raport calitate-preţ excelent. Ne-am angajat să cream valoare şi să livrăm randamente superioare pentru toţi acţionarii noştri. Asocierea cu ARIR confirmă importanţa pe care compania o acordă relaţiei cu investitorii şi comunităţii companiilor listate. Ne bucurăm să împărtăşim cu ceilalţi membri cele mai bune practici de guvernanţă corporativă şi să scriem împreună istoria IR-ului românesc”, a declarat Eugen Comendant, COO Purcari Wineries.
Grupul Purcari a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în februarie 2018, încheind cu succes prima Ofertă Publică Iniţială a unei companii din Republica Moldova.
„Prin asocierea cu Purcari, ARIR confirmă angajamentul şi determinarea în implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii, atât pentru companiile de stat, cât şi pentru cele private, atât local, cât şi internaţional. Suntem încântaţi să preluăm din dinamismul şi entuziasmul companiei reper din Republica Moldova şi lider regional, încurajându-ne, totodată, să fim mai activi în ţara vecină”, a spus Daniela Şerban, preşedinte şi cofondator ARIR.
Purcari Wineries Group deţine un portofoliu compus din mai multe branduri de vin şi vin spumant, din toate categoriile de preţ, precum şi un brand de vin premium, gestionând aproximativ 1,400 de hectare de podgorii şi 4 vinării în România şi Republica Moldova: Purcari, Crama Ceptura, Bostavan şi Bardar. Fondat în 1827 de colonişti francezi, grupul Purcari este în prezent cel mai mare exportator de vin din R. Moldova, cu livrări în peste 30 de pieţe din Europa (Polonia, Cehia, Slovacia, Ucraina, Norvegia, Marea Britanie), Asia (China, Japonia, Coreea de Sud) şi America (SUA şi Canada).
Purcari se alătură unui grup de elită de companii, membri ai ARIR, precum Bursa de Valori Bucureşti, ALRO, Antibiotice, Electrica, Electromagnetica, Franklin Templeton, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Teraplast şi Transelectrica.
ARIR a fost înfiinţată în Noiembrie 2018 şi are ca membri companii listate, companii cu potenţial de a deveni companii listate, administratori de fonduri, profesionişti în relaţia cu investitorii, precum şi consultanţi. În cadrul ARIR sunt invitate să adere: ca Membru Asociat – companii listate, în curs de listare sau care emit obligaţiuni listate, Membru Afiliat – alte companii decât companii listate, în curs de listare sau care emit obligaţiuni listate şi Membru Profesionist – persoane cu experienţă în IR. Membrii ARIR au acces la un conţinut exclusiv, la sesiuni de instruire adaptate nevoilor lor şi obiectivelor de IR, şi participă la proiectele de dezvoltare a pieţei de capital.