Deputatul Constantin Codreanu solicită Guvernului României extinderea gamei de servicii oferite de Biroul Consular de la Ungheni
Potrivit deputatului din Parlamentul României în aprilie 2017, ministrul Afacerilor Externe de la București a confirmat disponibilitatea statului român de a extinde gama de servicii consulare la Ungheni . În timp ce ministrul omolog de la Chișinău a ignorat solicitarea lui Codreanu de stabilire a unei întâlniri privind acest demers. „În mod firesc, România nu poate acționa unilateral pe teritoriul altui stat într-o astfel de speță”, a explicat deputatul.
Astfel, menționează sursa, în iunie 2019, odată cu preluarea portofoliului de Externe, la Chișinău, de către un alt ministru, a reluat solicitarea. „Însă, nici de aceasta dată nu există o reacție pozitivă în acest sens. În octombrie 2019, candidatul pentru postul de Ministru al Afacerilor Externe vorbește în timpul audierii din Parlamentul României despre exitinderea întregii rețele consulare, chiar dacă la întrebarea privind sursa fondurilor necesare în contextul impactului financiar negativ al eliminării taxelor pentru activitatea reprezentantelor diplomatice ale României nu a oferit un răspuns convingător. În noiembrie 2019, întreprind o vizită la Ungheni, unde, prim amabilitatea E.S., domnul ministru consilier, Petru Lițiu, șeful biroului consular Ungheni, îmi sunt prezentate condițiile logistice și necesitătile pe viitor pentru extinderea gamei de servicii consulare. Săptămâna viitoare, pe masa Ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, se va afla o interpelare prin care voi aduce în discuție acest subiect. Mai ales că atât premierul Ludovic Orban, cât și ministrul Aurescu și-au anunțat deja intenția de a întreprinde vizite oficiale la Chișinău în viitorul apropiat”, a declarat Constantin Codreanu.
În opinia lui, necesitatea acestui demers este incontestabilă, întrucât își dorește să soluționeze problema în cauză, pentru a accelera procedura redobândirii cetățeniei române – cel mai sigur instrument pentru realizarea ReUnirii.
„În plus, e vorba și de facilitarea interacțiunii cu cei care sunt deja cetățeni români. Repet: statul există pentru cetățeni, nu invers. Deci, inclusiv ambasadele și consulatele trebuie să identifice soluții pentru cetățeni, nu să îi forțeze să stea la cozi inacceptabile sau să ajungă în situația incredibilă de a se programa pentru a se putea programa să depună dosarul de redobândire a cetățeniei române/să depună jurământul de credință față de România”, a reiterat deputatul.