Olga Roman, fosta amantă a ex-premierului R. Moldova, Vlad Filat, reținută zilele trecute în Dubai după 4 ani de căutări, a cerut asistență consulară de la diplomații români și nu de la cei din Republica Moldova, ținând cont că deține dublă cetățenie.
Deși asistența este limitată pentru că Olga Roman este arestată în calitate de cetățean al R. Moldova, Ministerul de Externe al României informează că, la insistențele oficiului consular român, aceasta a fost vizitată în arest de un diplomat și va primi în continuare asistență consulară din partea României.
„Imediat după semnalarea cazului cetățeanului român reținut pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, Consulatul General al României la Dubai a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la situația acestuia și acuzațiile care i se aduc. Potrivit datelor obținute de către oficiul consular, persoana în cauză deține și cetățenia Republicii Moldova și a fost reținută de autoritățile emirateze în baza unui mandat internațional de arestare emis de autoritățile acestui stat.
MAE precizează că intervenția oficiului consular român este limitată având în vedere că, potrivit autorităților emirateze, persoana este reținută în calitate de cetățean al Republicii Moldova, iar o eventuală asistență consulară, conform acestora, trebuie acordată de Ambasada Republicii Moldova la Abu Dhabi. Cu toate acestea, la insistențele oficiului consular român, autoritățile emirateze au permis vizitarea persoanei în cauză, la locul de detenție, de către un reprezentant al Consulatului General al României la Dubai. Consulatul General al României la Dubai menține legătura atât cu autoritățile locale, cât și cu cetățeanul român și familia acestuia, acordând asistență consulară cu respectarea dreptului internațional și a legislației statului de reședință”, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe din România, pentru B1.ro.
Amintim că Olga Roman a fost reținută recent în Dubai. Anterior, presa a scris că după ce a făcut declarații în dosarul ex-premierului Vlad Filat, Olga Roman a fugit în Ucraina, prin punctul de trecere a frontierei Cuciurgani-Pervomaisc la sfârșitul lunii noiembrie 2015. Roman a fost ajutată să fugă din țară de către Veaceslav Beț, fostul șofer a lui Vlad Filat, care la fel ar figura în dosarul penal al ex-premierului, pentru că ar fi înregistrat fictiv pe numele său mai multe bunuri ale politicianului. Ulterior, din Ucraina, Olga Roman care deja fusese anunțată în căutare internațională, a fugit în România, iar mai apoi a ajuns în Olanda.
Olga Roman a fost dată în urmărire internațională prin Interpol la sfârșitul lui decembrie 2015. Ea este învinuită de spălare de bani și mărturii false. Jurnalista a devenit cunoscută publicului larg, după ce ea și Vlad Filat au fost filmați cu o cameră ascunsă în timpul unei întâlniri intime. Acest material a fost postat pe internet în 2015, la scurt timp după arestarea lui Filat.