Duminică, 24 noiembrie, la Târgul Internațional de Carte, se va organiza o masă rotundă cu tema: „România post centenar, o perspectivă poetico-publicistică”. La evenimentul organizat de Editura Națiunea va participa și George Simion, în calitate de invitat special, cu noul său volum „Cum i-am cunoscut”.
Liderul mișcării politice România Mare în Europa, George Simion, va fi prezent la manifestația culturală ce va avea loc duminica aceasta la Romexpo, Pavilionul B2, începând cu ora 13,30, cu cel mai recent volum al său, „Cum i-am cunoscut”. În cartea sa, Simion își pune întrebări despre viitorul României.
„Are România noastră viitor? Și dacă da, care este acela? În ce măsură actualul stat ROMÂNIA este apărător al națiunii române? Întrebări la care încerc să răspund în această lucrare, scrisă pentru cei grăbiți, care nu au vreme să urce treptele limbajului sobru și, de multe ori, prefăcut”, își începe acesta cartea.
La lansarea recentă a cărții în Constanța, George Simion a menționat că i-a cunoscut pe toți cei din „fața nevăzută a sistemului actual”.
„În 2016 m-am văzut cu domnul Sebastian Ghiță și mi-a zis „Măi, Simioane, tu ești periculos” și întrebându-l de ce crede că sunt periculos mi-a zis-„atunci când te-au expulzat pe tine din R. Moldova, au venit cei de la Servicii și mi-au spus să nu dau pe post, ca să nu escaladeze lucrurile””, a adăugat atunci autorul cărții.
Cartea poate fi găsită pe perioada evenimentului la standul 43 (Standul de Carte) sau se poate trimite prin poștă, scriindu-i pe pagina de Facebook lui George Simion adresa poștală și un număr de telefon.