Deputații socialiști au elaborat un proiect de lege, care prevede că toate medicamentele vândute în R. Moldova să conțină pe ambalaj informații în „limba moldovenească”, dar și în limba rusă. Documentul a fost făcut public pe faceboook de către Petru Frunze, deputatul PAS.
„Astăzi în cadrul Comisiei Administrație Publică am examinat proiectul de lege nr.202 din 19 09 2019. Colegii deputați din PSRM au elaborat un proiect de lege populist, precum că toate medicamentele trebuie să conțină pe ambalaj informații atât în limba „moldovenească ” cât și în limba rusă. Cel mai important este ca toate informațiile despre medicamente sau despre serviciile oferite consumatorilor trebuie să fie comunicate inclusiv verbal în limba „moldovenească” și limba rusă”, a explicat alesul poporului.
Pentru Frunze a mai adăugat că piața medicamentelor are un circuit internațional, și nu poți indica pe ambalaj unui preparat „limba moldovenească”, care nu este recunoscută la nivel internațional.
„Conform proiectului de lege ar fi obligatoriu ca toți lucrătorii din domeniul medical și farmaceutic să vorbească obligatoriu în limba rusă. Nu voi susține niciodată proiecte de legi populiste care au drept scop interese politice și subestimeaza limba română. Cetățenii așteaptă reforme în justiție și o viață mai bună”, a menționat deputatul PAS.
Amintim că acum o lună, Guvernul codus de Maia Sandu a refuzat să aprobe o altă inițiativă de-a deputaților PSRM, care se referea la traducurea în limba rusă a prospectelor de la medicamentele comercializate în R. Moldova.