Viața bisericească a românilor din Valea Timocului a devenit un pic mai ușoară începând cu anul 2012. Atunci când cu ajutorul Patriarhiei Române a fost cumpărat Complexul Vicariatului ortodox-românesc. Totuși, de la ruinele de atunci și până la frumusețea care se înalță astăzi a fost cale lungă. Părintele Boian Aleksandrovici, protopop al Daciei Ripensis și Vicar al Timocului a mărturisit în cadrul unei emisiuni la ce provocări sunt supuși zilnic românii din Valea Timocului care nu au uitat niciodată cine sunt și de unde vin.
Părintele Boian Aleksandrovici povestește că primul sediu al Vicariatului ortodox-românesc din Timoc, care practic, pe atunci era numai Protopopiatul Daciei Ripensis a fost la Biserica de la Mălainița, care astăzi este mănăstire, iar în 2012 când cu ajutorul Patriarhiei Române s-a cumpărat complexul Vicariatului de astăzi, s-a trecut cu sediul în orașul Negotin. „Aici zidurile mai nu cădeau peste noi, iar aprobarea ca să reparăm nu ni se dădea. Unde acum este altarul era garajul, apoi o bucătărie, o cameră și un depozit pentru lemne. Într-o iarnă am închis porțile și ușile și împreună cu doi-trei oameni am început lucrările. Am săpat, am întărit fundațiile, am spart zidurile și am făcut această primă biserică românească în Negotin după aproape două sute de ani”, a explicat Vicarul Timocului.
După ce lăcașul sfânt a fost ridicat, preotul s-a gândit să-l închine Sfântului Mucenic Ioan Valahul, fiind că numele lui confimă faptul că cuvintele „vlah” și „român” sunt sinonime și reprezintă de fapt același popor. „În graiurile limbii române care se vorbesc în Valea Timocului nu există termul „vlah”, la noi se spune român. Pentru mine, român este și cel din România, și cel din Basarabia, și cel din Bulgaria și cel din Serbia și de peste tot. La noi, această sinonimie era cunoscută astfel, în limba sârbă, ni se spunea că suntem „vlasi”, iar în limba română, noi ne spuneam români. Și asta așa a rămas până astăzi. Dacă cineva va fi întrebat în limba română, cine este, el va răspunde că este român. Însă, dacă va fi întrebat în sârbă, el va spune că este „vlah”, a explicat părintele Boian Aleksandrovici.
El a mai spus că potrivit recensamintelor din Serbia, în perioada în care Țara Românească era numită de poporul sârb „Vlașka”, românii erau considerați „vlasi”. Însă, ulterior când s-a format România, „vlasii” au fost numiți români. „Asta pentru că, populația băștinașă știa că noi facem parte din poporul român. Însă, noi niciodată nu ne-am numit altfel decât români. În ultimul timp terminologia de „vlah” și „român” este folisită în interese politice și se vorbește despre două popoare folosind acești termeni, prin care de fapt, este numit același popor”, a subliniat părintele Boian Aleksandrovici.
Preotul a mai remarcat faptul că Dunărea nu a fost niciodată granița poporului român, ci axa lui. „A fost axa poporului român de la sud de Dunăre și de la nord de Dunăre. Iar, în contextul vremurilor de astăzi, trebuie să privim Dunărea numai ca graniță între state, dar nicidecum ca pe o graniță a poporului român cu alte popoare. Bunăoară, Sfântul Mucenic Ioan Valahul este un sfânt român de la nordul Dunărei, dar poartă nume și de vlah”, a concretizat sursa.