„Limba română, istoria românilor, păstrarea R. Moldova pe traiectoria pro-românească și pro-europeană trebuie să devină linia roșie la care Dodon trebuie oprit inclusiv, prin ieșirea în stradă. Trecerea acestor linii echivalează nu cu „politica externă echilibrată”, dar cu întoarcerea R.Moldova în URSS”. De această părere este Anatol Șalaru, secretarul general al PUN, care a mai adăugat că în acest context solidaritatea celor care cred în valorile românești și europene este mai mult decât necesară.
Fostul ministru al Apărării a atras atenția asupra faptului că intențiille lui Igor Dodon mascate de retorica „politicii externe echilibrate”, nu sunt decât „o încercare de a câștiga timp pentru subordonarea ori subminarea instituțiilor statului ce ar putea opune rezistență proiectului rusesc de revenire a Republicii Moldova sub influența totală a Rusiei”.
„Săptămâna trecută au fost mai multe declarații ale lui Dodon și a ministrului său de externe care dovedesc o discrepanță între vorbăraia aruncată în presă și adevăratele intenții ale actualei puteri. Prima o reprezintă afirmațiile ministrului Aureliu Ciocoi despre neutralitatea recunoscută internațional ca fiind „prețul” ce trebuie să-l plătească Republica Moldova pentru a scăpa de armata rusă cantonată ilegal pe teritoriul nostru. Această declarația este de fapt un anunț care ne informează că trupele ruse de ocupație vor sta mult și bine pe teritoriul Republicii Moldova. Din afirmațiile șirete ale lui Ciocoi ar trebui să înțelegem că vinovați pentru rămânerea trupelor ruse pe teritoriul nostru sunt occidentalii, (UE, NATO, România, ONU, etc) care nu vor să recunoască neutralitatea permanentă a Republicii Moldova. De asemenea, afirmația șefului diplomației moldovenești aruncă în aer și formatul de negocieri 5+2. Pentru ce să mai negociem dacă reintegrarea țării și plecarea trupelor ruse din Republica Moldova depind doar de recunoașterea internațională a neutralității? În loc să caute soluții și să continue, pe plan internațional, demersurile pentru retragerea armatei ruse din Transnistria, singurul obstacol ce stă în calea reglementării conflictului transnistrean, ministrul lui Dodon furnizează argumente rușilor pentru a rămâne în Basarabia”, a explicat Anatol Șalaru.
Secretarul general al PUN s-a referit și la afirmația lui Dodon despe Armata R. Moldova., în care șeful statului a menționat că „nu vor fi cumpărate tancuri, dar vor fi reparate grădinițe și școli”.
„Nu știu ce grădinițe și școli vrea să mai repare Dodon după ce în aproape trei ani România a reparat aproape o mie de grădinițe și școli, inclusiv la Sadova, în satul lui. Știm demult că Igor Dodon își dorește o armată incapabilă, mai slabă ca forțele ruse și separatiste din zona transnistreană, dar această afirmație pare a fi element premergător blocării într-un viitor a colaborării cu NATO și partenerii militari vestici. Este necesară evaluarea cât mai urgentă, din partea Parlamentului, a implementării așa numitei Inițiative de Consolidare a Capacităților de Apărare (DCBI), principalul mecanism de modernizare și adaptare a Armatei Naționale ce ne-a fost oferit de către NATO pentru a ne mări capacitatea de reziliență în fața provocărilor de securitate ce provin din partea Federație Ruse, pentru a nu-i permite lui Dodon blocarea sau diluarea acestui mecanism de cooperare” a mai subliniat Șalaru.
Mai mult, Anatol Șalaru atenționează că Igor Dodon a declarat că el și PSRM nu a renunțat la intenția de revenire la limba moldovenească și istora Moldovei. „Această afirmație confirmă duplicitatea și jocul la două capete al lui Dodon, dar și faptul că zâmbetele și bezelele trimise României sunt doar tragere de timp pentru ca Rusia să-și întărească infrastructura iar președintele să acapareze toată R.Moldova”, a conchis sursa.
De aceea, Anatol Șalaru consideră că solidaritatea celor care cred în valorile românești și europene este necesară, referindu-se nu neapărat la solidaritate politică, ci la solidaritate tuturor pentru niște valori.