În data de 18 iulie a.c. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România a publicat ,,Metodologia de școlarizare a cetățenilor de origine etnică română din Republica Moldova, din alte state învecinate şi a etnicilor români cu domiciliul stabil în străinătate în
învăţământul din România, în anul şcolar/universitar 2011 – 2012.”
Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Educaţiei din Republica Moldova, din 22.07.2011
,,Guvernul României oferă cetăţenilor Republicii Moldova burse de studii pentru anul academic 2011-2012.
Actele se vor depune la sediile minisiunile diplomatice ale României din Cahul, Chişinău şi Bălţi, conform graficului de mai jos:
La Bălţi, comisia va primi dosarele la Universitatea Alecu Russo în zilele de 31 iulie 2011 (orele 14.00 – 18.00); 1 august (orele 9.30 – 18.00); 2 august (orele 9.30 – 15.00).
La Chişinău, dosarele se depun pe strada Vlaicu Pârcălab nr. 39, în sediul fostului Consulat al României, în zilele de 3 august – 5 august între orele 9.30 – 18.00 şi 6 august între orele 9.30 – 15.00.
La Cahul comisia se va afla la Universitatea Barbu Petriceicu Hasdeu, în ziua de 7 august între orele 9.30 – 18.00 şi 8 august între orele 9.30 – 15.00.
Pentru studii universitare de masterat în România pot aplica pentru locuri finanţate doar candidaţii care au absolvit studii universitare de licenţă în România.”
În acest context, federaţia ,,Liga Studenţilor Basarabeni din România” a lansat joi, 21.07.2011, a doua ediţie a campaniei de informare ,,Stud in Ro”, menită să consilieze absolvenţii în tot ce ţine de procesul educaţional şi cel de admitere în România.
Campania are drept scop sprijinirea absolvenţilor ciclului gimnazial sau liceal care doresc să-şi continue studiile în cadrul învăţământului preuniversitar şi superior de stat din România, prin informarea lor cu privire la condiţiile de admitere, oportunităţile oferite de centrele universitare din România, condiţiile de cazare şi permisul de şedere.
Voluntarii federaţiei LSBR sunt studenţi din Republica Moldova, care se află deja la studii în centre de învăţământ din întreaga Românie: Bucureşti, Suceava, Galaţi, Craiova, Braşov, Ploieşti, Cluj-Napoca, Bacău, şi Oradea.
Campania de informare ,,Stud in Ro” activează şi în mediul online:
Facebook: Stud in Ro
Twitter: Stud in Ro
Odnoklassniki: Stud in Ro
www.boboc.sprevest.ro
messenger: studinro
skype: studinro
mail: [email protected]
Totodată, informaţii cu privire la campanie pot fi obţinute şi la numărul de telefon 060587348.
Amintim că Guvernul României oferă în anul şcolar 2011/2012 2150 de burse absolvenţilor etnici români din Republica Moldova pentru studii liceale si universitare.
Foto: Adevarul.it