Reprezentanții din noua conducere a Primăriei Chișinău au avut, doar în luna decembrie, cel puțin șapte vizite peste hotare plătite din bani publici.
Deplasările primarului Ion Ceban, ale viceprimarilor Victor Chironda și Angela Cutasevici, dar și ale altor funcționari la Moscova, Sankt Petersburg, Minsk, Kiev, București sau în Turcia au costat bugetul municipal peste 77,8 mii de lei sau peste 4 000 de euro.
„Și asta doar în prima lună de mandat!”, subliniază consilierul minicipal din partea Partidului Liberal, Ion Cebanu, care a obținut aceste date în baza unei interpelări adresate Primăriei.