Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba, crede că nu este întâmplător faptul că Ion Chicu a inițiat în această săptămână discuții la Guvern despre formarea unei noi instituții publice care să se ocupe de gestionarea deșeurilor, scrie TV8.

Alaiba bănuiește că se pregătește terenul pentru ca fiul procurorului general al Rusiei, Igor Chaika, să-și dezvolte afacerea legată de deșeuri în R. Moldova, cu suportul prietenului său Igor Dodon.
Deputatul atenționează și asupra unui eventual pericol: permiterea incinerării deșeurilor și crearea unei gropi de gunoi radioactiv în R. Moldova.
„Dodon cu prietenul Chaika vor să transforme Moldova într-o groapă de gunoi? Poate chiar radioactiv? Igor Chaika și Alexandru Dodon mai au o afacere în Moscova de câteva luni în urmă: „ОБЩЕСТВО С ОГРАНИЧЕННОЙ ОТВЕТСТВЕННОСТЬЮ „ПРОМЫШЛЕННЫЙ ЭКОЛОГИЧЕСКИЙ ОПЕРАТОР”. Compania se va ocupa cu prelucrarea deșeurilor. Printre domeniile de activitate a companiei – colectarea, prelucrarea și utilizarea deșeurilor periculoase, prelucrarea și utilizarea deșeurilor radioactive.
Iar săptămâna trecută, Ion Chicu și Ion Ceban brusc au început să-și bată capul de gunoiști. Primul chiar a inițiat fondarea unei instituții publice. Pasul logic care urmează – un PPP cu noul business privat al lui Chaika cu Dodon? Și nu cumva planificați să aduceți spre incinerare și prelucrare deșeuri, incinerarea cărora e interzisă în Rusia? Nu cumva vreți să transformați Moldova într-o groapă mare de gunoi? Întreb și eu pentru că, deși nu vă știu, vă știu. Și pentru că nu cred în așa coincidențe”, a scris Dumitru Alaiba într-o postare pe Facebook.
Amintim că joi a avut loc o ședință la Guvern în cadrul căreia Ion Chicu a dispus crearea unei instituții publice care va fi responsabilă de procesul de colectare și procesare a deșeurilor. Premierul a cerut conducerii Ministerului Agriculturii să comunice cu partenerii de dezvoltare pentru a identifica oportunitățile existente de asistență pentru acest domeniu.