Iurie Reniță, deputatul PPDA, a făcut publice noi detalii în cazul „Jaful miliardului”. Alesul poporului susține că a intrat în posesia unor documente, care ar cuprinde numele unor beneficiari ai fraudei bancare.
„În noaptea de Revelion „moșul” a fost foarte generos cu mine – mi-a trimis mai multe copii din lista finală a beneficiarilor din raportul Kroll II, precum și o înregistrare sonoră de la Parlament (este incredibil cum și cine a făcut-o!) din seara zilei de 7 iunie 2019, când în cadrul blocului ACUM s-a discutat despre necesitatea acceptării „aliansului” cu socialiștii lui Dodon. Nu aș fi postat aceste copii din lista finală a Kroll II, dacă actualul procuror general Alexandru Stoianoglo n-ar fi afirmat public că el nu a văzut niciun fel de listă și nu are suficiente motive să creadă că aceasta ar exista în realitate. Fără a pretinde că sunt copii autentice cu originalul listei finale, subiectul respectiv mai fiind și unul de maxim interes național (chiar și internațional) pentru toți cetățenii noștri, inclusiv pentru alegătorii mei de pe circumscripția uninominală nr. 26 Chișinău (Buiucani, Centru, Telecentru), aș aprecia mult dacă colegul Alexandru Slusari, ex-președintele comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea furtului miliardului, ar putea să confirme sau să infirme autenticitatea lor (copiilor) cu originalul. Din declarațiile ferme ale dlui Slusari în ședința plenară a Parlamentului rezultă foarte clar că această listă există în realitate și că ea este demult timp cunoscută procurorilor care investighează furtul miliardului, inclusiv procurorului general Stoianoglo”, a scris Iurie Reniță pe facebook.
De asemenea, sursa a menționat că va publica doar documentele care nu au apărut încă în mass-media. Referindu-se la înregistrarea audio pe care ar fi primit-o, parlamentarul de la Chișinău a dat asigurări „că sunt nume „sonore” din blocul ACUM care insistau, cu orice preț, să acceptăm toate condițiile lui Dodon pentru formarea coaliției parlamentare și a componenței guvernului, cu nume de familie concrete, încă din acea seară a fost foarte clar cine sunt, în realitate, dodoniștii „noștri„.
Totuși, Iurie Reniță a subliniat că nu e momentul potrivit pentru a face publică acea înregistrare audio.