Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” și liderul acestuia, Andrei Năstase, spulberă șansele Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din R. Moldova. Cel puțin asta reiese dintr-un comunicat oficial prin care PPDA îndeamnă toate forțele veritabil democratice din Republica Moldova să-și consolideze eforturile și să identifice pentru alegerile prezidențiale „un singur candidat comun, neafiliat politic”.
„Situaţia politică gravă creată în R. Moldova ne cere o abordare extrem de serioasă și responsabilă a proceselor electorale, prin care să demonstrăm prin faptă că interesele ţării sunt mai presus decât interesele de partid sau personale. În această ordine de idei, reamintim că Platforma „DA” şi liderul acesteia, Andrei Năstase, contrar intereselor propriului partid și personale, au demonstrat în repetate rânduri maturitate politică şi dorinţă veritabilă de consolidare a forţelor antioligarhice, democratice, reformatoare”, se arată în comunicat.
PPDA consideră că „situaţia politică s-a agravat considerabil după ce Igor Dodon „a preluat puterea prin minciună şi trădare și împinge R. Moldova în zona turbulenţelor sociale şi a izolării internaţionale”. Astfel, în opinia PPDA, astăzi este nevoie stringentă de a consolida eforturile din nou, „dar nu în interesul unui singur partid, ci a întregii republici şi a viitorului nostru european”.
„De aceea Platforma Demnitate şi Adevăr face apel către toate forţele veritabil democratice reprezentative din Republica Moldova de a-şi consolida eforturile şi de a identifica şi participa la următoarele alegeri prezidenţiale cu un singur candidat comun, neafiliat politic. Astfel, vom demostra cu toţii că ne pasă cu adevărat de ţara noastră, că suntem capabili să renunţăm la propriile orgolii politice de partid, că promisiunile făcute cetăţenilor nu sunt de ordin exclusiv electoral, ci au ca reper dorinţa sinceră, nealterată de veleități personale, de a elibera Republica Moldova de povara captivităţii instituţiilor de către un singur individ, de a eradica pericolul aservirii ţării intereselor străine şi riscurile enorme pentru securitatea Republicii Moldova, de a edifica un stat de drept şi a crea condiţii normale de trai pentru fiecare cetăţean al ţării noastre”, a subliniat Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”.