Guvernul a decis să extindă, deja pentru a cincea oară, termenul de aplicare a scutirii de plata taxelor vamale pentru agenții economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, care efectuează operațiuni de import-export prin trei puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene, scrie Mold-Street.
Potrivit sursei, în ședința din 15 ianuarie, Executivul a stabilit amânarea chestiunii până pe 31 ianuarie 2021. Îm timp ce,termenul actual de 1 februarie 2020 a fost stabilit în luna mai 2019 de Guvernul Filip, care anterior, cu o periodicitate de o dată la jumătate de an, stabilea un nou termen de punere în aplicare a unor măsuri de control la trecerea frontierei, de control vamal și asigurarea regimului fiscal în cadrul controlului comun la unele puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene. E vorba de punctele de trecere Pervomaisk–Cuciurgan, Goianul Nou–Platonovo și Novosavițkoe – Cuciurgan de pe segmentul transnistrean al frontierei mold-ucrainene.
În consecință, companiile din regiunea separatistă, chiar dacă vor trebui să treacă mărfurile peste frontieră, nu sunt obligate să achite taxe, dar cu condiţia rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituţionale.
Motivul invocat de Ministerul Finanțelor pentru extinderea cu încă 12 luni a perioadei, în care firmele din regiune beneficiază de scutiri la plata taxelor vamale, este „necesitatea identificării unei soluții viabile de înregistrare a instituțiilor publice din raioanele de est ale Republicii Moldova la Agenția Servicii Publice”, dar și necesitatea notificării suplimentare a agenților economici din raioanele de est despre obligativitatea înregistrării la ASP.
Mold-Street amintește însă că, începând cu 18 aprilie 2018, a fost demarat controlul vamal comun în punctul de trecere a frontierei de stat (PTFS) Cuciurgan – Pervomaisc, iar pentru agenții economici care încă nu sunt înregistrați la Chișinău s-a oferit o perioadă de tranziție. Cât va dura aceasta nu este clar.
Or, inițial, Serviciul Vamal a stabilit o procedură simplificată de perfectare pe o perioadă de trei luni, până la data de 18 iulie 2018. Prin urmare, agenții economici neînregistrați erau îndemnați să efectueze procedurile de înregistrare necesare până la expirarea acestui termen, pentru a putea beneficia de toate facilitățile prevăzute.
Din 2017, în punctul de trecere a frontierei de stat Cuciurgan-Pervomaisk a demarat efectuarea, în comun cu Ucraina, a controlului vamal, proiect sprijinit de Uniunea Europeană, inclusiv prin Misiunea EUBAM. Prin acest punct se efectuau peste 70% din operațiunile de export-import ale regiunii separatiste.
Totodată, autoritățile au promis că același control în comun va fi instalat în curând și în alte 12 puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Autoritățile separatiste de la Tiraspol au spus că aceste măsuri au scopul de a sugruma economia regiunii. Cu toate acestea, companiile din regiune nu au avut de suferit.