Liderul unionist George Simion și jurnalistul Claudiu Târziu au fost aleși astăzi, în cadrul Congresului național al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), copreședinți ai formațiunii politice. La același eveniment care s-a desfășurat la Iași, de Ziua Unirii Principatelor Române, a fost aleasă întreaga structura de conducere a AUR.
George Simion a precizat că Alianța pentru Unirea Românilor reprezintă o platformă pentru toți românii din afara sistemului politic care vor să schimbe România și modul în care se face politică. „Este incredibil că la 30 de ani de la Revoluție, românii nu au partidul lor propriu. De-asta am fondat A.U.R.”, a explicat liderul unionist.
De asemenea, copreședintele AUR a declarat că românii trebuie să fie principalii beneficiari ai resurselor naturale de care dispune România. „Aurul din Munții Carpați nu mai aparține românilor. Petrolul nu mai aparține românilor. Pădurile nu ne mai aparțin, sunt tăiate samavolnic de alții și în legătură cu care trebuie să interzicem exportul de lemn brut peste hotare. Gazele din Marea Neagră sunt ale românilor, chiar dacă ni le-au vândut, fără să știm, politicienii care ne-au condus. „Nicio casă fără gaze!” este unul dintre proiectele pe care le vom promova cu toată energia noastră, alături de eliminarea taxelor extrem de mari care se pun pe munca noastră. Aurul este al românilor și românii sunt cea mai de preț resursă. Vrem dreptate! Alianța pentru Unirea Românilor este despre dreptate”, a adăugat George Simion.
Tot în cadrul Congresului național al Alianței pentru Unirea Românilor de vineri au fost aleși și membrii Biroului Național de Conducere, după cum urmează:
Secretar General: Cristian David
Vicepreședinte la nivel național: Robert Alecu
Vicepreședinte la nivel național: Diana Enache
Vicepreședinte la nivel național: Mihai Rădulescu
Vicepreședinte la nivel național: Mihail Albișteanu
Vicepreședinte la nivel național: Alexandru Florian Săraru
Președinte al organizației oamenilor de afaceri: Marius Dorin Lulea
Președinte al organizației de femei: Adela-Ioana Grăjdeanu-Târziu
Președinte al organizației de tineret: Călin Balabasciuc
Prim vicepreședinte al organizației de tineret, Vicepreședinte la nivel național: Cosmin-Teodor Iosub
Secretar general al organizației de tineret, Vicepreședinte la nivel național: Ariadna Elena Cârligeanu
Trezorier: Dan Florin Marinescu
Purtător de cuvânt: Mircea Gheorgheosu
Secretar executiv: Alexandru Bordian
Secretar executiv: Cristina Jalbă
În același timp, în Senatul de onoare al Alianței pentru Unirea Românilor, condus de prof. univ. dr. Sorin Lavric, scriitor, filosof și publicist, au fost aleși următorii: Magda Ursache (n. 1943), scriitoare, autoare a peste zece volume: romane, publicistică, ediții critice; Ion Papuc (n. 1943), scriitor si filosof, traducator și fost editor, care a ucenicit pe lângă Țutea și Noica; Horia Pastina (n. 1946), pictor, profesor universitar, co-fondator al grupului „Prolog”; Costion Nicolescu (n. 1946), etnolog, doctor în teologie, publicist prolific, autor a numeroase cărți, fost director al Muzeului Țăranului Român; Adrian Dinu Rachieru (n. 1949), doctor în Sociologie la Universitatea din București, profesor universitar, rector la Universității „Tibiscus” din Timișoara; Nicolae Colțoiu (n. 1950), medic, unul dintre liderii mișcării pro-life din România; Gellu Dorian (n. 1953), poet, romancier, redactorul-șef al revistei de cultură „Hyperion”, inițiatorul Premiului Național Mihai Eminescu din Botoșani; Dan Stanca (n. 1956), romancier, jurnalist; Mihail Șleahtițchi (n. 1956), psiholog, profesor universitar, fost deputat, fost ministru al Educatiei în Republica Moldova.
Alianța pentru Unirea Românilor este partidul politic pentru unitatea românilor de pretutindeni, care susține revenirea la românism și o societate românească în care dreptatea să fie cel mai important reper.
Cei patru piloni ai Alianței sunt familia, națiunea, credința și libertatea.
Crearea unui climat prielnic pentru întoarcerea acasă a celor plecați în străinătate prin politici publice dedicate, dezvoltarea infrastructurii, educației și sistemului de sănătate; încurajarea muncii; eliminarea taxării nejustificate a muncii și confiscarea averilor nejustificate; încurajarea politicilor demografice pentru natalitate și a familiei; oprirea tăierilor ilegale de păduri și a exportului de masa lemnoasă sub formă brută sunt câteva dintre obiectivele A.U.R.